Mazăre se plânge lui Ponta că i s-a cerut mită

0
131

Primarul Constanţei, Radu Mazăre, a declarat că i s-a cerut mită de la un minister, prin intermediari, pentru obţinerea unui aviz legat de Planul Urbanistic Zonal al staţiunii Mamaia. Totuşi, a refuzat să spună la ce instituţie s-a întâmplat. „Mă întâlnesc joi cu Ponta să discut subiectul”, a precizat Mazăre.

Primarul Constanţei a spus că aşteaptă de trei luni un aviz de care are nevoie pentru aprobarea PUZ-ului staţiunii Mamaia, de la un minister. „O să pun pe masă un scandal mare legat de Mamaia. Nu se poate, stau de trei luni de zile şi aştept avizul. Mai aşteptaţi două zile, că după aia vi le arăt şi o să rămâneţi trăsniţi când vedeţi ce hârtie am primit eu de acolo. Adică, pe de o parte, în fiecare zi la televizor se discută că e nevoie de locuri de muncă, că e nevoie de bani, că e nevoie de investiţii şi pe partea cealaltă vedeţi cum nişte funcţionari de la un minister ne chinuie de trei luni de zile şi nu pot să dau drumul nici măcar lucrărilor pe fonduri europene. Singurul loc din România unde există presiune investiţională şi de la privat şi pe bani europeni şi nişte angajaţi dintr-un minister ne chinuiesc de trei luni de zile şi nu pot să votez PUZ-ul”, a afirmat Mazăre. El a explicat că va discuta, joi, la Bucureşti, problema cu premierul Ponta.

 

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments