Carnea de porc se scumpeşte! Aceasta este concluzia unui important producător de carne din ţară

0
78

Preţul cărnii de porc va fi majorat cu 12-15% până la sfârşitul anului, din cauza costurilor pe care producătorii trebuie să le suporte pentru achiziţia de furaje, potrivit producătorului şi distribuitorului de carne ambalată Carmolimp

Creşterea preţului cărnii de porc de pe piaţa locală este iminentă în acest an, având în vedere trendul crescător al costurilor pe care producătorii trebuie să le suporte pentru achiziţia de furaje, dar şi schimbărilor legislative la nivelul Uniunii Europene, potrivit Carmpolimp.

 

„Crescătorii şi procesatorii au amânat scumpirea produselor din carne de porc pentru a evita scăderea şi mai mare a consumului, asumându-şi creşterile de preţ la furaje şi la utilităţi. Mulţi dintre procesatori nu mai pot susţine aceste creşteri, astfel că vor opera majorări de preţ la raft. Estimăm că până la finele anului creşterile vor fi de 12-15%, iar în perioada imediat următoare vom vedea creşteri de până la 7%”, a declarat marţi, într-un comunicat, Olimpiu Soneriu, directorul general al Carmolimp, citat de Mediafax.

Potrivit producătorului de carne, până la recolta din acest an, preţul furajelor va continua să crească, materia primă provenind din stocurile aflate în scădere. În acelaşi timp, pentru lunile iulie-august este anunţată o perioadă secetoasă, care va afecta în special culturile de porumb, principala plantă furajeră utilizată în creşterea porcilor.

Acestora li se adaugă şi creşterea preţurilor la porcii mici pe care fermierii români îi cumpără din Europa de Vest.

Carmolimp este producător şi distribuitor de carne ambalată şi mezeluri, dar operează şi o reţea de 50 de magazine proprii şi peste 60 de unităţi în sistem franciză. Pornită în 1993 ca o afacere de familie, Carmolimp este deţinută de familia Olimpiu şi Carmen Şoneriu. Olimpiu Şoneriu este tatăl secretarului de stat în ministerul Agriculturii, Valentin Olimpiu Şoneriu.

 

Compania a anunţat recent că va începe în acest an exporturile de produse premium în Anglia, Germania şi Belgia şi estimează o creştere cu 10% a cifrei de afaceri faţă de valoarea din 2012. Anul trecut, Carmolimp a avut o cifră de afaceri de 30 milioane de euro, în creştere cu 20% faţă de 2011, precizează Mediafax.

 

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments