Ieşenii cu mai puţine posibilităţi care vor dori să se plimbe cu barca sau hidrobicicleta, la Ciric, vor avea avea posibilitatea să închirieze ambarcaţiunile şi pentru o jumătate de oră, nu doar pentru o oră.
În privinta tarifelor, acestea vor fi tot la jumătate, adică 10 lei ambarcaţiunea în timpul săptămânii şi 15 lei, în week-end. Această propunere a venit din partea consilierului local PSD Daniel Mătăsaru şi a fost susţinută de colegii săi din Consiliul Local.
Tot la Ciric, municipalitatea a scos la închiriat patru terenuri, de 15 şi 20 de metri pătraţi, pentru care a primit cinci oferte de construire a unor chioşcuri. Cel mai căutat spaţiu a fost cel din zona piscinei mari, unde chiria a depăşia de aproape patru ori suma de la care s-a pornit licitaţia cu strigare.
„Spaţiul de 20 mp din zona piscinei mari a avut un preţ de pornire de 1.140 lei, preţul de adjudecare de 4.100 lei venind de la SC SYSTEM CONSTRUCT SRL. Spaţiul de 15 mp din zona piscinei mici a avut un preţ de pornire de 855 lei/lună, fiind adjudecat de Întreprinderea Individuală Gafiţa Cristina cu 2.000 lei/lună. Spaţiul de 20 mp din zona grătarelor din partea dreaptă a drumului spre Aeroport a fost adjudecat cu 1.180 lei/lună de către SC ROMAN ENGINEERING SRL, preţul de pornire fiind de 1.140 lei/lună. SC SYSTEM CONSTRUCT SRL şi-a adjudecat şi spaţiul de 15 mp din zona gonflabilelor cu 3.000 lei, în acest caz preţul de pornire fiind de 855 lei/lună”, a precizat Sebastian Buraga, purtătorul de cuvânt al municipalităţii.