Criticul şi istoricul de artă ieşean Radu Varia a primit, recent, o înaltă distincţie din partea Academiei Regale a Scoţiei.
Diploma de membru de onoare al instituţiei, semnată de regina Elisabeta a II-a, i-a fost înmânată omului de cultură de către preşedintele Academiei, Arthur Watson.
Ceremonia a avut loc la Edinburgh, în prezenţa Lordului Cameron of Lochbroom, Consilier al Majestăţii Sale, şi a mai multor reprezentanţi ai Palatului Buckingham.
Radu Varia a fost ales Membru de Onoare al Academiei Regale a Scoţiei „în virtutea eminentelor sale împliniri pe tărâmul istoriei artelor şi al manifestărilor artistice, în speranţa ca aceste împliniri să contribuie la progresul şi la onoarea Societăţii, la înflorirea Artei, şi pentru a onora demnitatea celor ce ne îndrumă pe această cale”, se arată în motivaţia celor care l-au propus pentru înalta şi onoranta distincţie.
Radu Varia este primul istoric de artă din afara spaţiului britanic ales Membru de Onoare al „Royal Scottish Academy”, alături de Sir David Talbot-Rice, de Lord Kenneth Clarck, şi de artişti ca Degas, Braque, Chagall, Rodin sau Henry Moore.