Grupul de 20 de studenţi cercetaţi în fraudele cu cartele Pre-pay strângea bani de buzunar, nerealizând că este mai grav decât a vinde bere la negru. Practica era pe scară largă, ajungându-se ca până şi poliţiştii de proximitate să-şi încarce telefoanele de la “băieţii” din T17
În Tudor, cel mai mare campus al studenţilor din Iaşi, afacerea cartelelor reîncărcate s-a prăbuşit, după arestările din urmă cu aproape două săptămâni zile. Zecile de anunţuri puse pe stâlpi sau aviziere au fost rupte şi niciun student nu vrea să mai vorbească despre această practică. A-ţi încărca minute pe telefon la cine ştie ce cameră de cămin era la fel de banal pentru studenţi ca şi cumpăratul unei beri de la alimentara din colţ. Sunt martori care spun că până şi poliţistul de proximitate din campus apela la acest serviciu clandestin.
20 de studenţi au fost săltaţi de procurorii DIICOT pentru că făceau parte dintr-o reţea naţională de fraudare a sistemului de cartele pre-pay. Opt dintre aceştia au fost reţinuţi, iar şapte au rămas în arest pentru 29 de zile. Capii răutăţilor erau puşcăriaşi din mai multe penitenciare, iar studenţii erau simpli distribuitori, ca să facă bani de buzunar.
Fata cea harnică din Copou
Prejudiciul calculat de procurori este de 150.000 de euro, realizat în circa un an şi trei luni, numărul păgubiţilor fiind de peste o mie. Sistemul de fraudare era complicat şi necesita atât abilităţi de comunicare, cât şi cunoştinţe informatice. “Puşcăriaşii recurg la înşelătoriile prin telefon din două motive: e singurul mod prin care pot face rost de bani pentru a-şi întreţine familiile de acasă, dar în primul rând pentru că într-o închisoare e foarte greu să faci flagrante. Într-o celulă sunt 15-20 de inşi, ei ascund cartelele prin diverse colţuri şi e foarte greu să-l prinzi exact pe cel care vorbeşte la telefon”, a explicat un avocat de ce capii unor asemenea reţele sunt chiar deţinuţi.
Studenţii reţinuţi de DIICOT Iaşi câştigau sume infime, câţiva euro pe săptămână. În stenograme, liderii distribuitorilor, trei la număr, vorbeau de o fată din Copou, campusul Titu Maiorescu, care reuşea să vândă mult mai mult decât băieţii din Tudor: “Cu Ana faci treabă, vinde de zece ori mai mult”.
Tinerii se bucurau la câţiva euro, tratând afacerea ca pe un job în afara orelor. O tânără de la căminele Medicinei le-a transmis şefilor reţelei că nu mai are timp să strângă banii de la cei cărora le transferau minute pe cartele.
Adunau leu cu leu
Funcţionau patru grupări distincte, fiecare fiind formată din trei paliere: liderii, cei care coordonau activitatea, încasau şi împărţeau profitul; cei care făceau rost de credite, înşelând oamenii la telefon, iar eşalonul trei era format din studenţii care distribuiau minutele în campusuri.
Înşelătoria e destul de complicată, dar cei care sunau deveniseră versaţi, fiind extrem de convingători. Se dădeau drept angajaţi de la Orange şi avertizau o persoană sunată la întâmplare că, pe numele său, a apărut, din greşeală, o notă telefonică foarte mare: 100-200 de euro. Prin câteva tertipuri tehnice, convingeau interlocutorii să le dea un cont de activare a contului WebCare, odată obţinut urmând a face transferuri de minute chiar în numele celui cu care discutau la telefon. Pentru a-şi pierde urma, tinerii făceau mai multe transferuri succesive, dintr-o cartelă în alta, după care livrau marfa distribuitorilor din campusuri.
Avantajul pentru clienţi era că obţineau un discount: o cartelă care legal costa 7 euro sau 10 euro era vândută cu 20-30% mai ieftin. În Tudor însă se folosea intens traficul unui număr de minute valorând un singur euro, pentru cei care aveau nevoie urgent de telefon şi nu mai aveau credit.
Biznisul cu “1 euro” îi făcea pe studenţi să nu conştientizeze dimensiunea fraudei.
Student infractor: “Vreau la mama!”
În sala în care s-a judecat recursul la măsura arestării preventive a celor opt acuzaţi atmosfera era irespirabilă. Colegi, prieteni şi părinţi aşteptau cu sufletul la gură eliberarea odraslelor. Studenţii erau crispaţi, speriaţi şi trişti. “Vreau să spun că îmi pare rău. Nu ştiam că este atât de grav ce am făcut. Vreau să mă întorc alături de familia mea şi să-mi cresc copilul. Îmi pare rău”, s-a căit în faţa judecătoarei unul dintre tineri.
Altul a clacat, plângând: “Nu mai vreau să stau închis. Este oribil. Stau în celulă cu un violator. Mi-am învăţat lecţia”, a spus un student distribuitor de minute furate. Ceilalţi reclamau faptul că arestul este prea dur pentru ei, că n-au primit decât un ceai toată ziua şi că sunt obligaţi să-şi facă nevoile într-o găleată. Capacul pe oală l-a pus un student care a spus pe un ton plângăcios: “Vreau la mama…”, motiv pentru avocatul său să atragă atenţia judecătoarei: “Este acesta comportamentul unui om cu profil de infractor?”.
Avocaţii şi-au prezentat clienţii ca buni de angajat la NASA, cu minţi sclipitoare: „Au încercat să câştige un ban de buzunar ocolind legea”, a explicat unul din apărători. Dar şapte din cei opt arestaţi n-au obţinut eliberarea din arest, urmând a stat după gratii cel puţin 29 de zile.
În Tudor, doar fetele mai fac afaceri: cu videochat-ul
„Şi poliţiştii băteau la uşă şi vroiau să le încarc telefonul.“ (Declaraţie dată în faţa judecătorului de unul dintre studenţii arestaţi în campusul Tudor Vladimirescu)
Foto: Campusul Studenţesc „Tudor Vladimirescu”
În Tudor, forfota s-a potolit, semn că se apropie sesiunea. Tinerii din T17, de unde a fost ridicat unul din colegii lor, se feresc să mai vorbească de afacerea telefoanelor: „Am încărcat şi eu de câteva ori cartela, mi se dădea un cont, îl tastam, mai mult nu ştiu… Plăteam ceva mai puţin decât dacă aş fi cumpărat de la chioşc“, spune cu frică un student cazat în cămin. Altul concluzionează: „Anunţurile cu reîncărcarea telefoanelor stau acum la cutie. Au fost rupte. Le este frică să nu păţească la fel, aşa că stau palmaţi“.
Singura afacere care a mai rămas în Tudor se adresează exclusiv studentelor: oferte de muncă la videochat, de care avizierele cu anunţuri sunt pline.
Stenogramă: tehnici de manipulare în masă
În luna martie, Maria Gândac din oraşul Brezoi, judeţul Vâlcea a depus o plângere penală. Cel cu care a vorbit a fost George Borcicorec, unul din tinerii reţinuţi.
George Adrian Borcicorec: Numele meu este Alexandru Daniel, ope
rator serviciu tehnic Orange România…numele şi prenumele dumneavoastră, vă rog!
GM.: Gândac Maria.
GAB: Un moment, vă rog… Dumneavoastră sunteţi titularul acestui abonament?
GM.: Da.
GAB: O serie de buletin, vă rog!
GAB: Dorim să vă aducem la cunoştinţă că s-a produs o eroare pe numărul dumneavoastră de telefon, în cursul zilei de ieri şi anume un cost suplimentar cu o valoare de peste 200 de euro.
(…)
GAB: Eu, în acest moment voi începe anularea împreună cu dumneavoastră. (…) O să găsiţi un cod de înregistrare care nu se comunică către serviciul clienţi, nici către alte persoane, ci doar către departamentul tehnic pentru actualizare.
Odată obţinut codul, se puteau face transferuri mari de minute, valorând zeci sau chiar sute de euro.
