DEZVĂLUIRI: Statul ne jupoaie cu planurile de amenzi. Inspectorii de la instituţiile de control au norme de încasări

0
75

TOP SECRET. Vă dezvăluim în premieră ceea ce Guvernul nu vrea ca marele public să afle: inspectorii au „norme de încasări”

20.000 de lei este suma lunară obligatorie pe care trebuie să o colecteze din amenzi un inspector de la OPC Iaşi. Cifrele nu sunt transmise oficial, în documente, ci sunt stabilite prin ordine verbale n La fel, Fiscul are normă de încasări. Cei care cad victime sunt micii comercianţi, nu rechinii mari, care beneficiază de protecţie la cel mai înalt nivel

 

Dacă nu e Garda Financiară în control, e DSV, DSP, OPC, Pompierii sau ITM. Aproape că nu există săptămână fără ca o mică afacere să nu fie controlată de una dintre autorităţile statului.

Existente încă din perioada comunistă, planurile de amenzi au fost interzise în mod oficial. Nu există dispoziţii scrise, dar angajaţii care trebuie să aplice sancţiunile ştiu că ordinele vin „de sus”. În unele instituţii, „planul de amenzi” a fost înlocuit cu aşa-numitul „plan de încasări”. Unul dintre exemplele elocvente este cel al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice (DGFP), adică al Fiscului.

 

Zeci de milioane din controale

 

Aflate în subordinea ANAF, Fiscurile judeţene trebuie să încaseze sume stabilite din birourile de la Bucureşti. Sumele încasate de Fisc provin din taxe şi impozite, amenzi şi recuperarea prejudiciilor descoperite în cadrul acţiunilor de control. „Nu poţi impune unei firme să obţină profit mai mare sau să angajeze mai mulţi oameni, pentru a spori încasările. Din executare silită pentru arierate nu se obţine mai nimic, degeaba pui sechestre. Pentru a-ţi face planul, mergi în control şi sigur găseşti ceva şi încasezi din amenzi şi din calcularea diferenţelor de taxe şi impozite”, explică o sursă din DGFP Iaşi.

 

Foto: Control OPC

 

În primul trimestru al anului, DGFP Iaşi a făcut 533 de controale doar la persoanele juridice şi a aplicat amenzi de 61.000 de lei. În acelaşi timp, s-au calculat diferenţe de taxe şi impozite de 26,5 milioane de lei. Trebuie spus că pe primul trimestru Fiscul a încasat 507 milioane de lei, fiind înregistrată o scădere drastică, de 23%, la impozitul pe profit. Diferenţa este „anulată” de banii obţinuţi din controale, iar conducerea Fiscului ieşean poate raporta încasări suplimentare.

 

Minimum 5.000 de lei la Vamă

 

Fiecare Regională Vamală trebuie să realizeze un plan de încasări. Banii la Vamă „vin”, în principal, din taxe vamale, amenzi aplicate în frontieră pentru contrabandă şi amenzile date de echipele mobile, care pot controla orice societate comercială care vinde produse accizabile. „Amenzile echipelor mobile sunt mari pentru un SRL care nu are facturi pentru trei cartuşe de ţigări. Nu ştiu câţi buticari îşi permit să plătească 5.000 de lei şi să revină controlul după o săptămână sau două”, a explicat un inspector din echipele mobile ale DRAOV Iaşi.

 

Prag de 20.000 la Protecţia Consumatorilor

 

Sunt şi instituţii nou intrate pe piaţa cotelor de amenzi. La Protecţia Consumatorilor li s-a cerut din acest an comisarilor să aplice amenzi de 20.000 de lei lunar. „Te uiţi în Registrul Unic de Control şi ţi se face milă. Acum avem control tematic pe jucării, şi vezi la magazine mici, de cartier, că au fost controlate de patru ori într-o lună. Pentru o jucărie banală poţi aplica o amendă de 5.000 de lei dacă nu are etichetă în limba română”, a susţinut un comisar CRPC.

Vulnerabili la amenzi sunt însă doar micii comercianţi, şi nu marile lanţuri de magazine. „Cei din marile lanţuri de magazine au relaţii la nivel guvernamental şi se primesc telefoane în timpul controlului. Dacă nu, amenzile sunt contestate în instanţă. Au existat  colegi  care au încercat să dea patru amenzi de 5.000 de lei pe marile lanţuri, ca să-şi facă planul, dar nu a mers nici aşa. Cei  afectaţi sunt buticarii, care primesc câte 500 de lei şi nu se plâng”, a explicat  un alt comisar CRPC Iaşi.

 

 

Proteste la Rutieră: le-au impus normă de sancţiuni

 

Oficial, nici poliţiştii de la Rutieră nu au un plan de amenzi. În luna martie însă, Sindicatul Naţional al Agenţilor de Poliţie a protestat public, pe site-ul propriu, faţă de instituirea unui plan de amenzi pentru poliţişti. „Printr-un proiect de dispoziţie privind indicatorii după care vor fi evaluaţi politiştii din structurile de ordine publică se doreşte impunerea obligaţiei ca aceştia să aplice sancţiuni contravenţionale pentru că, la final de an, vor fi evaluaţi şi în funcţie de amenzile aplicate. Pe înţelesul tuturor, se va institui un plan de amenzi pe care poliţiştii vor fi nevoiţi să-l atingă dacă vor dori să fie apreciaţi cu un calificativ superior”, au arătat sindicaliştii din Poliţie într-un comunicat de presă. 

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments