Meteorologii estimează pentru următoarele două săptămâni o vreme în general caldă, însă vor exista şi perioade în care ploile însoţite de descărcări electrice îşi vor face apariţia la nivelul întregii ţări. Astfel, în intervalul de prognoză 6-10 mai, temperaturile medii se vor menţine în jurul valorilor de 27 de grade Celsius, dar începând de sâmbătă şi până la jumătatea săptămânii viitoare, precipitaţiile îşi vor face apariţia iar mercurul din termometre va coborî cu 6-7 grade Celsius.
În zona Banatului, temperaturile medii, în perioada 6-10 mai, se vor menţine la valori de 26-27 de grade, fiind mai ridicate decât normele climatologice. Între 11 şi 14 mai, pe fondul răcirii treptate a vremii, acestea vor coborî până la 20 de grade, iar după data de 15 mai până pe 19 mai vor oscila între 21 şi 23 de grade. În intervalul 6-12 mai, minimele medii nocturne nu vor coborî sub 12 grade, apoi vor scădea uşor, până la 9 grade, pe 15 mai, urmând ca, ulterior, să crească treptat, atingând 11 grade, pe 19 mai. Probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va creşte după data de 10 mai, iar aversele pot fi mai importante cantitativ şi pe arii mai extinse în intervalele 12-14 mai şi 16-18 mai.
Pentru regiunea Crişanei, în intervalul 6-9 mai, temperaturile maxime se vor menţine în jurul mediei regionale de 27 de grade, peste normele climatologice. Între 10 şi 14 mai, pe fondul răcirii treptate a vremii, acestea vor coborî până la 19 grade, iar ulterior vor creşte uşor, staţionând în ultimele trei zile în jurul valorii de 21 de grade. Între 6 şi 15 mai, minimele medii nocturne vor coborî treptat, de la 15 la 8 grade Celsius, iar între 16 şi 19 mai vor creşte uşor, până la 10 grade, fiind apropiate de normele acestei perioade din an. După data de 10 mai, probabilitatea de apariţie a ploilor va creşte, aversele putând fi mai importante cantitativ şi pe arii mai extinse în mai multe zile din cea de-a doua săptămână a intervalului de prognoză.
Conform prognozei ANM, în regiunea Transilvaniei, până la data de 9 mai, valorile termice diurne vor caracteriza o vreme caldă, cu medii în jur de 25 de grade. Între 10 şi 15 mai, temperaturile vor ajunge până la 18 grade, iar din 16 mai până pe 19 mai vor oscila între 19 şi 21 de grade. În această regiune, minimele nocturne vor fi, în general, cele normale pentru primele două decade ale lunii mai, situându-se în majoritatea nopţilor între 7 şi 9 grade. Ploile, mai ales averse însoţite de descărcări electrice, se vor semnala pe arii mai extinse după data de 11 mai, când, în unele zile, cu probabilitate mai mare pe 13 şi 14 mai, se pot înregistra cantităţi de apă mai însemnate.
În zona Maramureşului, între 6 şi 10 mai, vremea va fi caldă, cu temperaturi diurne în jur de 26 de grade şi minime nocturne între 10 şi 13 grade. În cursul zilelor din intervalul 11-15 mai se va produce o răcire treptată, astfel încât media regională a temperaturilor maxime va coborî până spre 18 grade, iar cea a temperaturilor minime spre 8 grade. Începând din 16 mai, timp de trei zile, se vor consemna valori de temperatură apropiate de cele normale la mijloc de mai, cu maxime medii între 19 şi 22 de grade, respectiv minime medii de 9-10 grade. Ploile, mai ales aversele însoţite de descărcări electrice, vor fi mai frecvente şi se vor
semnala pe arii mai extinse în a doua săptămână a intervalului de prognoză, iar probabilitatea de apariţie a cantităţilor de apă va fi mai mare în intervalele 12-15 mai şi 16-18 mai.
În Moldova, până în data de 10 mai, valorile termice diurne vor caracteriza o vreme calda, cu medii în jurul a 25 de grade Celsius. Între 11 şi 15 mai, pe fondul răcirii treptate a vremii, acestea vor coborî până la 19 grade, iar din 16 mai şi până pe 19 mai vor oscila între 20 şi 23 de grade. În această zonă, minimele nocturne se vor situa în jurul celor normale pentru primele două decade ale lunii mai şi vor fi cuprinse între 9 şi 12 grade. Aversele pe arii mai extinse, însoţite de descărcări electrice, vor avea o probabilitate mai ridicată de apariţie după data de 12 mai, fiind posibile şi cantităţi mai însemnate pe 14 mai.
Potrivit prognozei ANM, în zona Dobrogei, pe fondul vremii în general frumoase, media valorilor de temperatură va fi zilnic mai
ridicată de 20 de grade, fiind de aşteptat să se atingă 25 de grade pe 11 mai. Minimele termice nocturne vor fi uşor mai ridicate decât cele normale pentru primele două decade ale lunii mai în fiecare noapte şi se vor situa între 12 şi 15 grade. Ploi vor fi slabe cantitativ şi posibile în unele zile ale celei de-a a doua săptămâni din intervalul de prognoză.
În zona Munteniei, în perioada 6-11 mai, temperaturile maxime se vor menţine peste normele climatologice, în jurul mediei regionale de 26 de grade. Între 12 şi 15 mai, valorile termice vor coborî până la 22 de grade, iar ulterior vor creşte uşor, staţionând în ultimele trei zile în jurul valorii de 23 de grade. Între 6 şi 19 mai, minimele medii nocturne vor fi apropiate de normele acestei perioade din an, astfel că în cele mai reci nopţi vor coborî spre 10 grade, iar în cele mai calde vor atinge 14 grade. Probabilitatea de apariţie a ploilor va creşte după data de 11 mai, iar aversele pot fi mai importante cantitativ şi pe arii mai extinse în intervalul 13-15 mai.
În Oltenia, în perioada 6-12 mai, se vor înregistra cele mai ridicate temperaturi medii maxime, variind între 24 şi 26 de grade. Între 13 şi 19 mai, acestea vor fi cuprinse între 20 şi 23 grade, valorile mai mici fiind de aşteptat pe 14 şi 15 mai. Între 6 şi 19 mai, minimele medii nocturne vor fi apropiate de normele acestei perioade din an, cu valori cuprinse între 10 şi 14 grade. După data de 11 mai, probabilitatea de apariţie a ploilor va creşte şi vor fi posibile zilnic. Aversele mai importante cantitativ şi pe arii mai extinse se pot produce pe 13 şi pe 14 mai.
La munte, până la data de 10 mai, valorile termice diurne vor caracteriza o vreme caldă pentru această regiune, cu medii în jur de 16 grade. Între 11 şi 14 mai, pe fondul răcirii treptate a vremii, temperaturile vor coborî până la 10 grade, iar din 16 mai până pe 19 mai vor oscila între 11 şi 14 grade. Pe parcursul celor două săptămâni, minimele nocturne se vor situa în jurul celor normale pentru primele două decade ale lunii mai, cu valori cuprinse între 3 şi 8 grade Celsius. Probabilitatea de apariţie a ploilor însoţite de descărcări electrice, pe arii mai extinse, va fi mai mare între 11 şi 19 mai. În unele dintre zilele acestui interval, aversele vor fi mai
importante din punct de vedere cantitativ.
Prognoza ANM, valabilă pentru perioada 6-19 mai 2013, are la bază datele provenite de la Centrul European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) din Reading, Anglia. AGERPRES