Patru fraţi din Rădăuţi, elevi ai Colegiului de Muzică „George Enescu” Bucureşti, se pregătesc să cucerească scenele lumii

0
214

Patru fraţi din Rădăuţi de 14, 15, 16 şi 18 ani, sunt printre cei mai buni elevi ai Colegiului Naţional de Muzică „George Enescu” din Bucureşti, actualmente una dintre cele mai importante instituţii ale învăţământului artistic preunivesitar din ţara noastră.

Născuți într-o familie de artiști, talentul muzical al fraților a fost valorificat de timpuriu, însă abia în toamna anului trecut, la îndemnul unor specialişti din domeniu, au fost înscrişi la o şcoală de muzică.

 

Din anul 2010, Cătălin (14 ani), Teodor (15 ani), Alexandru (16 ani) şi Andrei Beniamin Antemie (18 ani) cântă sub numele de Milenium Group Brothers, titulatură sub care şi-au adjudecat distincţii valoroase în cadrul competiţiilor de specialitate.

Andrei Beniamincântă la trompetă, Cătălin cântă la trombon, Teodor şi Alexandru cântă la tubă, toţi studiind în particular şi pianul. Îşi dedică majoritatea timpului studiului muzicii şi abia dacă îndrăznesc să viseze la vacanţe sau zile libere, conştientizând că performanţa la un nivel înalt presupune o serie de sacrificii.

 

Pe podium la Olimpiada Naţională de Muzică

La începutul lunii aprilie a acestui an, tinerii rădăuţeni au participat la Olimpiada Naţională de Interpretare instrumentală, vocală şi studii teoretice muzicale pentru clasele IX-XII, competiţie care a avut loc la Alba Iulia şi în cadrul căreia s-au înscris aproape 400 de elevi din toată ţara.

Teodor (tubă) şi-a adjudecat premiul I, fiind notat cu punctaj maxim, iar Alexandru (tubă) a obţinut prima menţiune. Cătălin (trombon) a obţinut cel mai mare punctaj în cadrul secţiunii la care a participat, însă s-a poziţionat pe locul al II-lea, juriul nedesemnând nici un concurent pentru premiul I.

„A fost primul concurs la care am participat la un nivel atât de înalt. Ne-am pregătit timp îndelungat pentru asta, a fost greu, dar şi frumos. Au fost mulţi concurenţi foarte bine pregătiţi, dar am făcut faţă cu brio”, a declarat Alexandru.

Totodată, din cei aproape 400 de competitori, doar opt au fost selectaţi să cânte în gala concursului, printre aceştia numărându-se şi Teodor. 

 

Remarcaţi şi chemaţi la Bucureşti de profesori din cadrul Conservatorului

În luna noiembrie a anului 2011, Cătălin, Teodor, Alexandru şi Andrei au participat la Festivalul Muzicii de Cameră şi Interpretare Solistică „Tudor Jarda” Cluj-Napoca, competiţie adresată formaţiilor instrumentale şi soliştilor instrumentişti. Sub numele de Milenium Group Brothers, sucevenii au reprezentat Cercul Militar Botoşani, din cauza faptului că în Suceava nu există cerc militar. Formaţia suceveană a interpretat o piesă jazz, un marş şi o colindă, la cererea publicului. Juriul prezidat de şeful Serviciului Muzicilor Militare şiinspector pentru Arma Muzici Militare din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, col. Valentin Neacşu, a decis ca două premii speciale şi o menţiune să meargă către formaţia instrumentală a băieţilor din Rădăuţi, cei mai tineri competitori.

„Ceilalţi concurenţi erau profesionişti, poate cu zeci de ani de experienţă în spate, nume mari ale muzicii militare. Ne-am evidenţiat şi datorită faptului că eram cei mai tineri, ceilalţi concurenţi fiind trecuţi de 30 de ani. După ce concursul s-a încheiat, nu puteam face nici un pas. Toată lumea ne-a felicitat pentru distincţiile obţinute şi ne-a lăudat prestaţia”, a declarat Andrei Beniamin.

Prestaţia de la Cluj a formaţiei sucevene a fost remarcată de dirijorul Mihai Ceascai, prof. univ. dr. în cadrul Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti, colaborator al filarmonicilor din Hamburg şi Berlin, tubist la Orchestra Naţională Radio din Bucureşti, acesta încurajându-i pe cei patru adolescenţi să urmeze cursuri de specialitate, pentru a-şi perfecţiona abilităţile şi pentru a-şi şlefui talentul.

După un an de zile de la festivalul de la Cluj, decişi să-şi făurească o carieră în lumea muzicii, cei patru fraţi au luat drumul Capitalei şi s-au înscris, în vederea susţinerii examenului de admitere, la Colegiul „George Enescu”. Alături de cei patru elevi din Rădăuţi, doar un singur elev din ţară a fost declarat admis la examenul de admitere pentru anul şcolar 2012-2013. Aflati mai mult pe monitorulsv.ro

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments