7 dintr-o lovitură! Accident cu victime la intrarea în Iaşi

0
67

Viteza şi neatenţia la volan fac noi victime. Conducătorul unui autoturism Seat a provocat, ieri, un accident rutier soldat cu rănirea a şapte persoane, la intrarea în Iaşi, în zona cartierului Păcurari.

Reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi spun că Vlad D., în vârstă de 35 de ani, a încercat o depăşire neregulamentară când a pierdut controlul volanului şi a intrat într-o autoutilitară condusă de Eduard A. (35 de ani).

Şapte persoane au ajuns la spital în urma impactului.

„S-a întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă“, a declarat Alexandru Chelaru, purtătorul de cuvânt al IPJ Iaşi.

Cele şapte victime transportate la spital au necesitat îngrijiri medicale de urgenţă. „Este vorba despre patru adulţi şi o mamă cu doi copii, unul de trei ani şi unul de şase luni. Copiii au fost duşi la Spitalul de Pediatrie, iar adulţii au fost aduşi de SMURD în Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului „Sfântul Spiridon“. Din fericire, victimele nu aveau leziuni grave, care să le pună viaţa în pericol.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments