Generalul Mihail Popescu, fost şef al Statului Major General, a murit, la vârsta de 65 de ani, conducerea MApN transmiţând un mesaj de condoleanţe, arată Mediafax.
„Conducerea Ministerului Apărării Naţionale a primit cu profundă tristeţe vestea încetării neaşteptate din viaţă a generalului Mihail Eugen Popescu. Trecerea sa în nefiinţă este cu atât mai dureroasă, atât pentru familie, dar şi pentru Armata României, pentru că generalul Popescu avea doar 65 de ani, era în plină putere, având încă multe de oferit din experienţa sa”, se arată în mesajul de condoleanţe transmis de MApN.
Ministerul menţionează că generalul Popescu, „în cei 35 de ani de carieră militară, a format mulţi tineri ofiţeri care au slujit ţara cu credinţă, iar numirea sa în funcţia de şef al Statului Major General, în anul 2000, a reprezentat o dovadă a recunoaşterii experienţei dobandite de-a lungul timpului”.
„De acea perioadă a activităţii sale sunt legate evenimente importante. România a primit invitaţia de a se alătura Alianţei Nord-Atlantice, în timpul Summit-ului NATO de la Praga, iar la 15 aprilie 2004, generalul MihailPopescu a participat la ceremonia organizată la Mons cu prilejul admiterii celor noi şapte state în Alianţa Nord-Atlantică. Generalul Mihail Popescu a fost primul şef de Stat Major General care a reprezentat România la Comitetul Militar al NATO. De numele său este legată o altă realizare importantă a MApN. Împreună cu ministrul apărării naţionale de atunci, a inaugurat sistemul tip videoconferinţă prin care conducerea MApN comunică cu militarii români aflaţi în misiune în teatrele de operaţii. Ministerul Apărării Naţionale aduce un ultim omagiu celui care a avut un rol deosebit în elaborarea concepţiei de restructurare şi modernizare a organismului militar. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, se arată în comunicatul MapN, preluat de sursa citată.
Mihail Popescu a fost şi senator PSD în legislatura 2004-2008.