Reputatul regizor, Alexander Hausvater, stabilit în Canada, pune în scenă un super-spectacol la Iaşi, după aproape 10 ani de la ultima sa montare la Teatrul Naţional “Vasile Alecsandri”.
La 15 ani de la premiera „Teibele şi demonul ei”, piesă cu care regizorul şi actorii din Iaşi au fost nominalizaţi pentru un premiu UNITER, Alexander Hausvater propune publicului ieşean şi iubitorilor de teatru spectacolul extraordinar “Golem”, după „Der Goylem” de H. Leivick.
Avanpremiera spectacolului va avea loc la sfârşitul acestei luni, mai precis pe 28 iunie, de la ora 19.00, în Sala Mare a Teatrului Naţional, lansarea propriu-zisă având loc în viitoarea stagiune.
“În «Golem», totul e îmbibat cu atmosfera spectacolului «Teibele», ca şi cum vreau să spun: ia uitaţi-vă la aceste două coperţi! E o poveste minunată despre un mic orăşel în care rabinul e total furios din cauza pogromurilor împotriva evreilor şi creează acest monstru, numit Golem, ca să-i apere”, a povestit regizorul.
Maestrul a dezvăluit că spectacolul este modern şi „viu”, iar cei care vor veni să-l vadă vor descoperi, prin intermediul actorilor-performeri, o lume a posibilităţilor infinite.