Asta chiar e cea mai PROASTĂ VESTE: şoferii care nu plătesc amenzile vor avea permisele suspendate

0
88

Dacă în 90 de zile de la primirea unei amenzi de circulaţie şoferul nu achită contravaloarea acesteia, atunci va avea permisul suspendat până la data în care va face dovada că a făcut plata. Acesta este textul unei modificări la Codul Rutier, lansat în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Afacerilor Interne (MAI). 

Proiectul de modificare şi completare a Codului Rutier a fost lansat vineri, cei interesaţi putând să-şi exprime punctul de vedere sau să facă sugestii, în termen de 10 zile. 

Proiectul prevede introducerea sancţiunii suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule în cazul nerespectării obligaţiei de a achita amenda contravenţională în termenul prevăzut de lege.

„Suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule intervine de drept în situaţia în care conducătorul de autovehicul sau tramvai sau, după caz, proprietarul vehiculului ori deţinătorul mandatat nu face dovada achitării amenzii contravenţionale aplicate ca urmare a nerespectării prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă (OUG nr. 195/2002, n.r.), în termen de 90 de zile de la data comunicării procesului verbal”, se arată în proiect.

Sancţiunea ar urma să fie aplicată până când şoferul face dovada achitării amenzii.

În prezent, maxim 35% dintre amenzile aplicate în trafic sunt plătite de contravenienţi, în condiţiile în care doar până la 2% dintre ele sunt contestate în instanţă, a declarat, pentru MEDIAFAX, comisarul-şef Florin Catană, de la Direcţia Rutieră a Poliţiei Române.

 

 

 
0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments