VOTEAZĂ CEA MAI SEXY CRAINICĂ DE TELEVIZIUNE DIN IAŞI! Careul de dame de la Tv

0
2011

În ultimii 20 de ani, Iaşul a fost pepinieră pentru Bucureşti, zeci de ziarişti luând drumul capitalei. Printre aceştia şi câteva frumuseţi, crainice care s-au afirmat la Iaşi şi cărora li s-au făcut oferte de la televiziunile centrale. Dar Iaşul nu a fost niciodată în criză. Locul celor plecate a fost luat de alte fete, cel puţin la fel de frumoase şi la fel de bine pregătite. 7est vă prezintă promoţia 2013 a crainicelor din televiziunile locale.

 

 

 

Maria Păduraru (Iaşi Tv Life)

Prezintă jurnalul, de luni până vineri, la Iaşi Tv Life. A absolvit Facultatea de Litere, iar în prezent studiază tainele dreptului. Are un cabinet de traduceri. Este şi mediator. Şi-a început cariera în radio, televiziunea fiind al doilea pas.

Pentru Maria, bărbatul trebuie să fie puternic, protector, prieten. Tânăra ar poza într-o revistă pentru bărbaţi. Condiţia este ca aceştia să prefere femeile friguroase, bine îmbrăcate. Maria spune că nu ştie să piardă, poate tocmai din motivul acesta nu pune niciodată pariuri. Îi place să fie mereu în acţiune, să fie jucător.

 

Bianca Lăpuşte (ProTv)

Este cea mai nouă achiziţie a staţiei locale a ProTv. Asigură corespondeţa de la Iaşi pentru jurnalul naţional de la ora 19.00, buletin în care o puteţi vedea aproape zilnic. Originară din Cluj Napoca, blonda cu ochi albaştri studiază la Facultatea de Comunicare şi PR. Pe pagina de Facebook are postate zeci de poze în compania prietenilor, rudelor, dar şi a vedetelor precum Iulia Vântur (care la rându-i a lucrat la Pro TV Iaşi).

 

Teodora Tompea (Digi 24 Iaşi)

În urmă cu şase ani a debutat în radio. “Am făcut practică doi ani de zile, după care au început colaborările la diverse posturi. Perioada în care am debutat în presă a fost cea mai frumoasă”, spune Teodora Tompea. Deşi în liceu visa să devină psiholog şi să abordeze o carieră didactică, Teodora a urmat cursurile facultăţii de Litere, departamentul de ştiinţe ale comunicării. La Digi24 Iaşi prezintă, în fiecare marţi, emisiunea “Turist acasă”

 

Loredana Iordache (Tele M)

Prezintă jurnalul Tele M, de luni până vineri, de la ora 18.00. “Am luat acest lucru ca pe o provocare. Am reuşit să mă detaşez întotdeauna de plutonul celor buni conducând detaşat şi în şcoala generală, şi în liceu, dar şi în cele două facultăţi pe care le-am urmat simultan. Încerc şi acum acest lucru la locul meu de muncă, învăţând şi stăpânind, într-o oarecare măsură, tot ce înseamnă activitate în televiziune: reportaj, montaj, prompter, prezentare”, a spus Loredana. A absolvit Facultatea de Drept şi Facultatea de Teatru.

{gallery}votvedete{/gallery}

{loadposition vot}

 

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments