Efortul autorităţilor ieşene de a crea o zonă de agrement perfectă pentru localnici, la Ciric, este anihilat de indiferenţa patronilor de cluburi din zonă care sunt acuzaţi că aruncă dejecţiile în apa lacului.
Un ieşean a transmis o scrisoare deschisă Primăriei şi mai multor instituţii publice în care reclamă faptul că proprietarii din zonă aruncă toate dejecţiile în apă. „Este vorba de aşa-zisele locuri de agrement Clubul Office, Piscina Sunrise şi Clubul şi Piscina Skin. Aceste locaţii deversează dejecţiile umane şi apele uzate menajere în lacul Ciric. Cu toate că ei susţin că deţin fose septice, acestea sunt extrem de mici şi insuficiente pentru numărul mare de oameni care le frecventează zilnic iar, în ultimii câţiva ani nu a fost efectuată nicio vidanjare a acestor fose (fapt care se poate uşor verifica în evidenţele societăţii Apavital, cea acreditată să efectueze astfel de servicii)“, afirmă ieşeanul cu simţ civic.
Reprezentanţii municipalităţii spun că vor efectua cât de curând un control la toate societăţile de la Ciric, mobilizând totodată Poliţia Locală, Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, Garda şi Agenţia de Mediu pentru a verifica modul în care deversează dejecţiile.
„Am făcut un plan de măsuri pentru verificarea în totalitate a Ciricului 1, care înseamnă delimitarea proprietăţilor şi verificarea actelor de autorizare la fiecare construcţie şi a branşamentelor de utilităţi. Acolo unde se regăsesc acele sesizări vom cere aplicarea de amenzi drastice“, a spust viceprimarul Mihai Chirica.