Modificare importantă pentru cei care intenţionează să meargă cu trenul, în această vară, pe Litoral. De la mijlocul lunii iunie, trenul care leagă Iaşul de Constanţa, tur-retur, va circula doar noaptea.
În perioada 15 iunie – 9 septembrie a.c., CFR Călători adaptează circulaţia trenurilor de pasageri la traficul estimat pentru sezonul estival 2013. Vor fi asigurate legături între principalele oraşe din ţară şi litoralul românesc, urmând a fi asigurate şi legături, în intervalele orare cele mai solicitate, între Constanţa şi staţiunile de la malul mării: Eforie, Neptun, Costineşti, Mangalia. Printre trenurile care vor fi introduse în circulaţie începând cu a doua decadă a acestei luni se numără trenurile Inter-Regio 1962 şi 1961, care vor face legătura între Iaşi şi Mangalia. Plecarea din Iaşi este programată la ora 22:05, iar sosirea la Constanţa la ora 7:52. La întoarcere, trenul pleacă din Constanţa la ora 21:35, sosirea în Iaşi fiind programată pentru ora 7:38, anunţă conducerea CFR Călători.
Totodată, în perioada 21 iunie – 8 septembrie, trenurile vor circula până la Mangalia.