Congresul american dezbate, la solicitarea preşedintelui Barack Obama, o nouă lege privind programul Visa Waiver. În cazul adoptării proiectului, România ar putea fi inclusă pe lista statelor ai căror cetăţeni nu au nevoie de viză de intrare în SUA cu condiţia ca rata de refuz a vizelor să fie de sub 10%, au declarat reprezentanţi ai Departamentului pentru Securitate Internă al SUA în cadrul unei întâlniri cu eurodeputatul Ioan Enciu, raportor al Parlamentului European pentru pachetul legislativ privind frontierele Schengen (Pachetul ‘Smart Borders’).
Precizările oficialilor americani au fost făcute după ce europarlamentarul român a ridicat problematica eliminării vizelor de călătorie pentru cetăţenii români care vor să ajungă în SUA, subliniind că, în lipsa unei astfel de măsuri din partea Guvernului SUA, Uniunea Europeană se va vedea obligată să impună şi ea vizele de călătorie pentru cetăţenii americani care vin în UE. Acest lucru va fi posibil în cazul în care amendamentul la mecanismul european de reciprocitate a vizelor co-iniţiat de Ioan Enciu va fi acceptat şi de către Consiliu, informează un comunicat de presă dat publicităţii miercuri, preluat de capital.ro.
Întâlnirea a prilejuit discuţii şi despre modelul american de gestionare a frontierelor. Reprezentanţii Guvernului SUA au subliniat, cu această ocazie, că statul nord american ar putea introduce, în viitorul apropiat, un program prin care toţi cetăţenii europeni să aibă acces la un sistem simplificat de trecere a frontierelor bazat pe porţi automate. De asemenea, aceştia au adus în discuţie modele de bune practici folosite de SUA, atât în ceea ce priveşte facilitarea trecerilor frontierelor, cât şi sisteme de înregistrare a căilor de acces.
Ioan Enciu a arătat, la rândul său, că modele de bune practici, precum cele americane, ar putea fi luate în considerare în raportul său privind Programul European de Înregistrare a Călătorilor pe care urmează să îl prezinte Parlamentului European, arată AGERPRES, preluat de capital.ro