Gafă la Cotroceni. Băsescu a transmis mesajul pentru Ziua Imnului cu o lună mai devreme

0
83

Preşedintele Traian Băsescu a a subliniat astăzi, în contextul Zilei Imnului Naţional, că 29 iunie este un bun prilej de a înţelege cât de important este să fim uniţi în jurul valorilor noastre naţionale, pentru că la temelia unui stat puternic stă întotdeauna un popor responsabil şi solidar.

 

Preşedintele Traian Băsescu a transmis un mesaj, cu prilejul Zilei Imnului Naţional, cu o lună mai devreme. Ziua Imnului Naţional este sărbătorită pe 29 iulie, iar preşedintele Traian Băsescu a transmis mesajul pe 29 iunie.

 

„Ziua de 29 iunie, când toţi românii sărbătoresc Imnul Naţional, ne oferă un bun prilej să înţelegem cât de important este să fim uniţi în jurul valorilor noastre naţionale“, se arată într-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale. Şeful statului a reamintit momentele grele prin care a trecut ţara noastră şi care au fost însoţite de imnul naţional „Deşteaptă-te române“.

 

„Imnul Naţional, «Deşteaptă-te, române», născut în Zilele Revoluţiei de la 1848 şi cântat în momente grele pentru naţiunea noastră de către generaţiile care au făurit statul român, ne îndeamnă să înţelegem că la temelia unui stat puternic stă întotdeauna un popor solidar şi responsabil şi că, fără implicarea activă a tuturor cetăţenilor săi în viaţa societăţii, nu putem avea o ţară stabilă, prosperă şi demnă“, a mai precizat preşedintele.

 

Băsescu îi îndeamnă pe români să sărbătorească aşa cum se cuvine această zi importantă. „În această zi de sărbătoare îi invit pe toţi românii să cinstească şi să onoreze cu sufletul deschis Imnul nostru Naţional, «Deşteaptă-te, române»!“, a transmis preşedintele.

 

„Deşteaptă-te, române!” este, din 1990, imnul naţional al României, al cărui autor este necunoscut. Versurile aparţin lui Andrei Mureşanu, poet, ziarist şi un adevărat tribun al Secolului XIX.

 

După câteva minute de la postarea mesajului pe site, Administraţia Prezidenţială a transmis o erată, arătând că a fost vorba de „o eroare tehnică“. „Ne cerem scuze pentru eventualele neplăceri pricinuite“, şi-a recunoscut greşeala Departamentul de Comunicare Publică de la Cotroceni. Sursa: adevarul.ro

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments