În această seară se joacă AL CINCILEA CEL MAI MARE PREMIU DIN ISTORIA LOTERIEI ROMÂNE

0
81

Peste 8,4 milioane de euro sunt puse în joc, astăzi, la categoria I a jocului Loto 6 din 49. Ieşenii, printre cei mai constanţi jucători din ţară.

 

Ultima oară când s-a câştigat la această categorie, a fost în data de 15 noiembrie 2012, premiul pus atunci în joc fiind în valoare de peste 2,8 milioane de lei.

Dacă în această seară ar exista un norocos care să ghicească cele şase numere, el ar avea un câştig brut de 37.150.910 lei (reportul de la categoria I), intrând totodată şi în Top 5 al celor mai mari premii acordate de Loteria Română.

 

Conform datelor furnizate pentru „7Est” de către C.N. „Loteria Româna” S.A., un top 10 al celor mai importante câştiguri înregistrate până în prezent arată astfel:

46.931.797,23 lei –Bucureşti- 27 ianuarie 2008

46.171.670,14 lei – Galaţi – 7 iunie 2009

41.997.089,75 lei – Arad- 24 aprilie 2011

40.176.609 lei – Vâlcea- 24 decembrie 2009

34.227.789,05 lei – Călăraşi- 26 august 2007

31.510.612,49 lei – Bucureşti- 13 noiembroe 2011

26.290.040,30 lei – Iaşi- 29 august 2010

20.283.270,27 lei – Gorj- 19 august 2012

17.730.355,67 lei – Bucureşti- 11 ianuarie 2006

17.381.610,04 lei – Galati- 5 iunie 2005

 

Ieşenii, aflaţi şi ei în Top 10 al celor mai mari câştiguri, se numără printre cei mai constanţi jucători din ţară.

 

Conform datelor furnizate de Loteria Română pentru „7 Est”, în luna mai 2013, la Sucursala Iaşi au fost jucate, numai la Loto 6/49, 311.574 de variante, la un număr total de 145.496 de bilete.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments