Manualul de sex pentru creştini provoacă scandal în şcoli. "Abstinenţa este bună", una din devize

0
111

Mai multe asociaţii creştine au propus introducerea unui manual mai puţin obişnuit în învăţământul preuniversitar: manualul de sex pentru creştini. Ce părere au, însă, specialiştii, despre această iniţiativă?

Manualul de educaţie sexuală pentru creştini susţine că „educaţia pentru castitate” este o alternativă bună pentru „educaţia sexuală modernă, bazată pe aspectele exclusiv mecanice ale contracepţiei şi actului sexual”.

Este vorba despre ghidul „Aspiră. Trăieşte-ţi viaţa! Fii liber!”, scris de autorul american Scott Phelps şi editat în România prin intermediul Asociaţiei Darul Vieţii din Timişoara.

Ideea acestui manual porneşte de la premisa că este important ca elevilor să li se ofere mesaje clare despre „consecinţele negative ale relaţiilor sexuale la vârste mici şi să li se vorbească despre beneficiile abstinentei”, arata un comunicat remis Ziare.com

Ce te învaţă primul manual de sex pentru creştini din România: Beneficiile abstinentei

„Aspira” a apărut în contextul discuţiilor despre introducerea unor ore obligatorii de educaţie sexuală, după ce peste 70 de ONG-uri creştine au trimis Ministerului Educaţiei un memoriu prin care solicită oficializarea programelor de educaţie pentru viaţa intimă bazate pe principiile moral-crestine.

Organizaţiile susţin că, dacă educaţia sexuală nu va fi aşezată într-un context creştinesc, aceasta va duce la încurajarea relaţiilor sexuale precoce.

Pe de altă parte, specialiştii din educaţie nu cred că aceasta ar fi o idee bună. Contactat de Ziare.com, Consiliul Naţional al Elevilor (CNE) nu considera necesară introducerea unei noi materii de educaţie sexuală, conform valorilor creştine, susţinând că această ramură ar putea fi introdusă în programa materiei Religie, dacă se doreşte neapărat.

Mai mult, CNE a mai precizat că „elevii beneficiază în prezent de ore de educaţie pentru sănătate, în cadrul cărora este abordată şi educaţia sexuală, aceste ore tratând în primul rând acest subiect din punct de vedere medical, punându-se accent pe igiena şi metode de protecţie”.

De asemenea, Consiliul Elevilor este de părere că o altă materie obligatorie ar îngreuna un curriculum deja încărcat. „Această materie ar putea fi introdusă opţional la decizia şcolii şi alegerii acesteia de către elevi, în cadrul învăţământului preuniversitar liceal”, au recomandat reprezentanţii CNE.

Abordarea biblică, puţin depăşită

Totodată, nici Asociaţia Europeană pentru Promovarea Excelenţei în Educaţie şi Cercetare (AEPEEC) nu considera utilă această materie, în condiţiile în care promovează numai învăţăturile biblice.

„Dacă ar fi introdus un curs de educaţie sexuală, ar trebui să aibă o abordare cât se poate de modernă şi de realistă. Chiar dacă învăţătura biblică este cea care ar trebui să conducă viaţa, acest punct de vedere este puţin depăşit”, a declarat, pentru Ziare.com, Sebastian Chirimbu, reprezentant al AEPEEC.

Acesta a mai spus că relaţiile sexuale numai în cadrul căsătoriei şi numai în scop reproductiv reprezintă nişte concepte care nu se mai aplică în zilele noastre. „Din punct de vedere personal, introducerea acestei materii nu ar fi o iniţiativă bună”, a adăugat Chirimbu.

Manualul de sex ce ar putea ajunge pe băncile elevilor mai arată că sexul este o exprimare a angajamentului adulţilor într-o relaţie de durată, prin căsătorie. Reprezentanţii Asociaţiei Darul Vieţii afirma că acest ghid îi va învăţa pe elevi care sunt avantajele abstinentei, dar şi pierderile în urma activităţii sexuale înaintea căsătoriei.

„Ei sunt invitaţi să analizeze implicaţiile şi consecinţele stilului de viaţă cast”, mai scrie în document.

Printre capitolele manualului, putem regăsi titluri precum Incidenta bolilor venerice, Cum să te protejezi faţă de influenţele/manipulările mass-media, Puterea şi avantajele auto-controlului, Fundamente pentru căsătorie, Legătura dintre abstinenţă, realizările şcolare şi oportunităţile de viitor sau Recompensele abstinenţei.  Sursa: ziare.com

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments