Moment aniversar, vineri, 21 iunie 2013, pe scena Teatrului „Luceafărul”. Filarmonica de Stat „Moldova”, din Iaşi, încheie cea de-a 70-a stagiune cu un concert de gală.
În program sunt incluse momente importante din istoria muzicii internaţionale, cu compoziţii aparţinând compozitorilor Verdi şi Wagner, aniversaţi şi ei anul acesta, la bicentenarul naşterii.
La pupitru va fi Vlad Conta, dirijor din Bucureşti, fiul lui Iosif Conta, un muzician binecunoscut în viaţa muzicală românească. Vlad Conta s-a afirmat pe plan internaţional la operele sau filarmonicile din Monte Carlo, Geneva, Bienne, Lausanne, Torino,Lugano, Dublin, Quebec, Vancouver, Moscova, Izmir, Fribourg sau Londra. De asemenea, solist va fi violonistul Remus Azoiţei, format la Bucureşti şi la Iaşi şi actualmente profesor la Academia Regală de Muzică din Londra.
Cei doi invitaţi vor evolua şi în cadrul aşteptatului concert „Clasic 300”, ce va avea loc sâmbătă seara, de la ora 20, în Piaţa Palatului Culturii. Dirijorul Vlad Conta şi violonistul Remus Azoiţei vor urca pe scenă alături de alţi invitaţi de marcă: mezzo-soprana Viorica Cortez, soprana Elena Moşuc şi tenorul Călin Brătescu.