S-au aflat! REZULTATE FINALE LA EVALUAREA NAŢIONALĂ 2013

0
108

75,91%, adică 123.503 elevi, au obţinut note peste 5, arată datele centralizate de  Ministerul Educaţiei Naţionale înainte de rezolvarea contestaţiilor. Cele mai bune rezultate s-au înregistrat în judeţul Brăila (89,82%), iar cele mai scăzute, în judeţul Olt (60,98%). În nici un judeţ nu s-a înregistrat un procent sub 60% de note peste 5.

 

Pe discipline, situaţia notelor peste 5 se prezintă astfel: la Limba şi literatura română – 82,29%, la Limba şi literatura maternă – 93,07%, la matematică – 71,60%. Cele mai multe note peste 5 au fost înregistrare în tranşa de note 9 – 9,99 (29.666). Cele mai multe note de 10 s-au luat în Bucureşti (87).

 

Afişarea rezultatelor s-a realizat în ziua de sâmbătă, 29 iunie, în fiecare centru de examinare, între orele 15.45 şi 16.30. Contestaţiile s-au depus în aceeaşi zi, sâmbătă, 29 iunie, între orele 16.00 – 22.00. Rezolvarea acestora se va efectua în perioada 30 iunie – 2 iulie, iar rezultatele finale vor fi afişate pe 3 iulie.

Evaluarea Naţională la clasa a VIII-a 2013 – centralizarea rezultatelor, înainte de contestaţii, pe discipline:

 

REZULTATE FINALE EVALUARE NAŢIONALĂ 2013. Limba Română

Din totalul celor 163.098 de elevi prezenţi, 134.215 (82,29%) au obţinut note peste 5. Un elev, din judeţul Timiş a fost eliminat pentru că a fost prins copiind. Cele mai multe note peste 5, la nivelul ţării, au fost înregistrate în tranşa de note 8-8,99 (30.300). Cele mai multe note de 10 au fost obţinute în Bucureşti (160) şi judeţul Ialomiţa (101).  

 

REZULTATE FINALE EVALUARE NAŢIONALĂ 2013. Matematică

Din totalul celor 162.802 de elevi prezenţi, 116.562 (71,60%) au obţinut note peste 5; doi elevi, din judeţul Arad şi din judeţul Teleorman, au fost eliminaţi deoarece au fost surprinşi copiind.  Cele mai multe note peste 5, la nivelul ţării, au fost înregistrate în tranşa de note 9-9,99 (29.720). Cele mai multe note de 10 au fost obţinute în Bucureşti (1.286), judeţele Iaşi (572) şi Prahova (545).

 

REZULTATE FINALE EVALUARE NAŢIONALĂ 2013.  Limba şi literatura maternă

Din totalul de elevi prezenţi, 9.515, 8.856 (93,07%) au primit note peste 5.Cele mai multe note peste 5, la nivel naţional, au fost înregistrate în tranşa de note 8-8,99 (2.477).Cele mai multe note de 10 au fost obţinute în judeţul Satu Mare (34) şi în judeţul Harghita (31).

 

Situaţia numărului de elevi cu note peste 5, în anii 2004 – 2012:

2004 – 71,38%; 2005 – 62,39%; 2006 – 67,16%; 2007 – 77,96%; 2008 – 89,93%; 2009 – 88,90%; 2010 85,97%; 2011 – 81,79% şi 2012 – 66,12%.

 

Miercuri, 3 iulie, vor fi publicate REZULTATE FINALE EVALUARE NAŢIONALĂ 2013.

 

(Sursa: gandul.info)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments