ALERTĂ DE GRADUL ZERO LA CASA ALBĂ! Un bărbat înarmat până-n dinți, prins în apropierea reședinței președintelui Obama

0
75

Un bărbat care avea asupra sa o armă de foc a fost arestat marţi în apropiere de Casa Albă, în centrul Washingtonului, au anunţat autorităţile. Incidentul s-a produs către ora locală 15.25 (22.25, ora României), suspectul fiind observat în incinta Parcului Lafayette, o grădină publică situată în vecinătatea părţii nordice a complexului prezidenţial, a declarat pentru AFP Brian Leary, un purtător de cuvânt al Secret Service.

 

Bărbatul, dezbrăcat pe jumătate, potrivit unei fotografii realizate în cursul incidentului şi difuzate de un fotograf de la New York Times (NYT) pe contul său de Twitter, avea asupra sa un pistol şi două cuţite, a precizat Leary.

 

Potrivit unei surse din cadrul poliţiei, arma avea calibrul .45. Arestat de agenţi din cadrul Secret Service, o unitate de poliţie de elită însărcinată cu protecţia preşedintelui Barack Obama şi familiei sale, suspectul, un locuitor din Texas (sud) identificat drept Christopher Briggs, a fost transferat Poliţiei din Washington.

 

Potrivit aceleiaşi surse, suspectul este acuzat de „deţinerea unei arme interzise” conform legii districtului Columbia, una dintre cele mai stricte în Statele Unite în domeniul armelor, spre deosebire de legislaţia liberală aflată în vigoare în Tecas.

 

Tot potrivit sursei din cadrul poliţiei, nu există vreo probă potrivit căreia suspectul ar fi vrut să îl vizeze pe Obama, care se afla la Casa Albă marţi, dar care lucrează de obicei în aripa de vest a reşedinţei prezidenţiale, ce nu poate fi văzută din exteriorul incintei foarte bine păzite.

 

(Sursa: Mediafax)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments