Cea mai FRUMOASĂ CASCADĂ DIN LUME e în ROMÂNIA. Cascada Bigăr este prima în topul The World Geography

0
267

O cascadă din România a fost declarată cea mai frumoasă din lume. De 20 de ani, în zonă nu s-a făcut nicio investiţie.

 

Cunoscută de prea puţini dintre noi, cascada Bigăr din Caraș Severin a fost declarată cea mai frumoasă din lume. Site-ul „The World Geography” a plasat minunata cădere de apă, în fruntea unui top în care figurează destinaţii consacrate din Statele Unite ale Americii, Filipine sau Australia. Dar, aşa cum era de aşteptat, locul de o rară frumuseţe este lăsat de izbelişte. De mai bine de 20 de ani, în zonă nu s-a făcut nicio investiţie.

 

La 12 kilometri de localitatea Bozovici, se aude susurul cascadei Bigăr, o minunăţie care face parte din Parcul Natural Cheile Nerei-Beușnița. Apa izvorăşte de la 200 de metri altitudine şi se varsă în râul Miniș, de pe o stâncă acoperită cu muşchi.

 

 

„Cascada Bigăr este unică prin modul de a curge, peste muşchi curge apa. Un izbuc mai sus la vreo 200 de metri, izbuc înseamnă că sare din pământ”, explică o profesoară elevilor.

 
Membrii unei familii din Tulcea recunosc că înainte de a apărea în topul celor de la ”The World Geography” nu ştiau prea multe despre acest loc. „Este extraordinar, dar mi se pare puţin pusă în valoare. Ieri am fost pe cheile Nerei şi am venit până aici să vedem cascada”, spune Liliana Maxim.

 

Natura ne-a ajutat, însă, din păcate, nu am făcut nimic să punem în valoare asemenea frumuseţe. Cei de la Parcurile Naţionale nu au bani de investiţii, aşa că o soluţie ar fi fondurile europene.

Până atunci, cea mai bună promovare o face site-ul „The World Geography”. Turişti din toată lumea îşi exprimă deja entuziasmul. Pe locul doi în acest clasament care ne onorează se află Eternal Flame Falls, din Statele Unite ale Americii, urmată de cascada Asik-Asik din Filipine, Horizontal Falls din Australia şi Blood Falls din Antartica.

 

(Sursa: InCont.ro)

0 0 votes
Article Rating


Articolul precedentCE NU ȘTIA VICTOR SLAV! Înainte de a se mărita, BIANCA DRĂGUȘANU s-a întâlnit cu fostul iubit, ADRIAN CRISTEA, departe de ochii lumii
Articolul următorSe reîntoarce. Ovidiu Silaghi – propunerea liberalilor pentru conducerea Ministerului Transporturilor
Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments