La șapte dimineața dimineața, în fiecare zi, un microbuz gri, cu opt locuri, iese pe poarta Spitalului de Oncologie din Copou și o ia agale la vale spre „Sf. Spiridon”. Prima instituție medicală a fost inaugurată acum doi ani și a costat 37 milioane de euro. A doua e veche de 200 de ani, iar o aripă, chiar cea de la bulevard, este dezafectată de peste un deceniu pentru că se darâma, la propriu, și, ironic, nu sunt bani pentru consolidare.
În microbuz se află bolnavii trimiși de la spitalul nou și scump să facă tratament la spitalul vechi și degradat. Subiectul surprinde una DINTRE CELE MAI STRANII situații din întreg sistemul medical românesc.
Institutul Regional de Oncologie e spitalul din România care a beneficiat de două inaugurări festive la care politicienii s-au bulucit care mai de care. La una dintre festivităţi, a fost prezent şi premierul Victor Ponta. Ulterior, politicienii au abandonat şi spitalul, şi pe miile de pacienţi din toată Moldova.
Trei luni pe lista de aşteptare
Institutul Regional de Oncologie din Iaşi are nevoie de medici, dar conducerea nu ştie unde să-i găsească. Cei trei medici rămaşi la secţia de radioterapie lucrează peste program şi sunt nevoiţi să se ocupe de sute de pacienţi ce au nevoie de tratament. Bolnavii stau pe listele de aşteptare chiar şi trei luni, până să ajungă la un specialist pentru şedinţe de radioterapie.
Conducerea institutului este conştientă de această problemă şi a făcut diverse solicitări la Bucureşti, Cluj Napoca sau Braşov unde, odată desfiinţată secţia de radioterapie, medicii au ales să profeseze în privat. În cele din urmă “salvarea” a venit de la Bacău. Acum două săptămâni a fost detaşat un medic de acolo, pe o perioadă determinată de şase luni. Acesta va lucra mai mult pe ambulatoriu, din moment ce nu are experienţă.
Investiţie de 30 milioane de euro
Institutul Regional de Oncologie de la Iaşi reprezintă o investiţie de peste 30 de milioane de euro, cu un număr de 300 de paturi şi deserveşte întreaga zonă a Moldovei, fiind singurul centru medical de acest tip din regiune. Instituţii similare mai există în Tg. Mureş, Bucureşti şi Cluj.
PELERINAJUL BOLNAVILOR DE CANCER, un subiect care va va lăsa muți de uimire. Luni, în exclusivitate, în ziarul 7EST.