Între 30 şi 40 de persoane au fost îngropate în China, miercuri, de o alunecare de teren ce s-a produs în provincia Sichuan, în sud-vestul ţării, a anunţat agenţia China Nouă, citând oficiali locali.
Alunecarea de teren a avut loc în Zhongxing, fiind provocată de ploile torenţiale care s-au abătut asupra regiunii, potrivit pompierilor citaţi de agenţia oficială, care au adăugat că echipele de salvare sunt pe punctul de a interveni la faţa locului.
O mare parte din China, inclusiv Beijingul, a fost afectată de ploi abundente, adesea însoţite de furtuni.
În timpul sezonului ploios, se produc frecvent alunecări de teren în provincia montană Sichuan, afectată, de asemenea, de puternice cutremure de pământ.
În aprilie, 83 de minieri au fost luaţi de o alunecare de teren în Tibet, survenită la est de Lhassa, capitala regională.
Cu puţin timp mai înainte, în ianuarie, 46 de persoane, majoritatea copii, au murit în provincia vecină Yunnan (sud) într-o altă alunecare de teren, care a necesitat intervenţia a peste 1.000 de salvatori ce au lucrat în timpul nopţii pe o temperatură glacială pentru a căuta supravieţuitori.
(Sursa: Mediafax)