La Dâmboviţa, PSD A RĂMAS PE DINAFARĂ

0
78

Preşedintele Organizaţiei PSD Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu, a declarat miercuri că a constatat la Consiliul Local Târgovişte realizarea unei alianţe politice care dinamitează practic USL în judeţ şi a cerut medierea de la nivel central.

 

Potrivit lui Ţuţuianu, în şedinţa de marţi a Consiliului Local Târgovişte, consilierii PNL au votat împreună cu cei ai PDL şi PPDD schimbarea Consiliului de Administraţie şi a reprezentantului CL în Compania de Apă Târgovişte-Dâmboviţa.

 

Consilierii locali PSD din Târgovişte susţin că hotărârile sunt ilegale şi vor sesiza situaţia la Prefectura Dâmboviţa, iar conducerea fllialei social-democrate a anunţat conducerea partidului şi a cerut medierea de la nivel central. „Am constatat la Consiliul Local Târgovişte realizarea unei alianţe politice care dinamitează practic USL în judeţ. Adică PNL, sub conducerea înţeleaptă a domnului Volintiru, a înţeles să facă alianţă cu PDL şi PPDD. (…) Am scris secretarului general al partidului, domnului Andrei Dolineaschi. Am avut şi cu dânsul o discuţie ieri. Aştept să fim convocaţi pe acest subiect”, a declarat Ţuţuianu într-o conferinţă de presă.

 

În replică, liderul PNL Dâmboviţa, Mihai Volintiru a declarat că USL funcţionează în judeţul Dâmboviţa, iar oamenii colaborează, dar preşedintele PSD Dâmboviţa „are o problemă de poziţionare în legătură cu PNL”.

 

(Sursa: realitatea.net)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments