Medicii care fură pacienţi (II). RECORD MONDIAL: doctoriţa Arhire are CINCI LOCURI DE MUNCĂ!

0
6172

Directoarea medicală de la Parhon are şi contract cu firma Fresenius, partener al spitalului. Cum îşi împarte săptămâna de lucru acest medic, reuşind să fie în cinci locuri deodată? Cazul soţilor Volovăţ este emblematic: el este doctor oncolog la “Sf. Spiridon” şi are clinică proprie de oncologie. Ea este director medical la Parhon şi are contract cu Fresenius, furnizorul de materiale şi echipamente pentru acelaşi spital.

 

În condiţiile în care corpul medical ameninţă cu ieşirea în stradă din cauza salariilor mici, câteva zeci de privilegiaţi câştigă mii sau chiar zeci de mii de euro lunar. Toţi sunt medici foarte bine cotaţi, care reuşesc să lucreze atât la stat, cât şi în două-trei sau chiar mai multe cabinete particulare. Lefurile cumulate rivalizează sau sunt chiar mai mari decât cele pe care le-ar putea primi în UE.

 

 

Pentru unii ziua e mai lungă

 

Documentele oficiale atestă faptul că aproape că nu există medic ieşean cu funcţie de conducere care să nu aibă măcar două locuri de muncă. Cadrele universitare sunt obligate ca, pe lângă norma didactică, să activeze şi într-un spital. În acest mod, lefurile lor cumulate ajung la 1.500-2.000 de euro lunar. În paralel, un medic rezident primeşte undeva la 1.000 de lei lunar. Mulţi dintre şefi nu se mulţumesc însă cu aceşti bani şi, dacă iei în calcul veniturile şi locurile de muncă declarate, ai crede că ziua are cu mult peste 24 de ore.

 

Codrina Ancuţa, spre exemplu, este şef de secţie la Spitalul de Recuperare. Anul trecut a câştigat de la spital 21.000 de lei şi o sumă aproape dublă de la Universitatea de Medicină şi Farmacie. Medicul în cauză are şi un cabinet individual, de la care a câştigat peste 71.000 de lei, adică o sumă mai mare decât cea obţinută din cele două slujbe de la stat.

 

Doctoriţa Arhire este radiolog la Spitalul de Recuperare, la Parhon şi la încă trei clinici particulare

 

Au câte cinci locuri de muncă

 

Un alt medic de la Recuperare, Elena Oana Arhire, şi-a declarat nu mai puţin de cinci surse de venit. Medicul nu este şi cadru didactic, dar încasează anual aproape 53.000 de lei de la Recuperare şi de la Parhon. Veniturile sunt rotunjite din activitatea la alte trei clinici, unde acordă consultaţii şi tratament.

 

Nici medicii de la Spitalul de Copii „Sfânta Maria” nu s-au mulţumit doar cu salariul din spital. Constantin Iordache este profesor universitar la UMF şi medic al spitalului. Cumulat, încasează de la stat 90.000 de lei anual pentru activitatea sa. Medicul Iordache mai câştigă însă 50.000 de lei de la Policlinica Sănătatea 2.000.

 

 

Pacienţii urmează medicul

 

În toate spitalele ieşene lista medicilor care ocupă o normă sau două la stat şi alte câteva în privat este lungă. Eovelina Moraru este un alt exemplu în acest sens. Medicul a câştigat 101.000 de lei de la UMF şi 35.000 de lei de la Spitalul de Copii. În particular, Eovelina Moraru are timp să lucreze şi pentru Arcadia. Mai mult, medicul a declarat, în mod secretos, că a câştigat alţi 107.000 de lei din „contracte convenţii civile”.

 

Însă, dacă banii urmează pacientul, în sistemul sanitar banii urmează medicul. Dacă pacientul merge la spital, banii îi încasează spitalul. Dacă, însă, optează pentru clinica particulară, banii vin către aceasta ori direct din buzunarul asiguratului, ori prin decont de la Casa de Asigurări. În ambele situaţii este posibil să fie acelaşi medic, care dirijează şi circuitul banilor.

 

Carmen şi Constantin Volovăţ formează cel mai bogat cuplu de medici din Iaşi

 

Mărturisire: „Toţi medicii din spital îşi mută pacienţii la cabinetul privat”

 

Casta medicală este una închisă şi nimeni nu este dispus să explice public ce se întâmplă în sistemul de sănătate şi cum ajung unii medici muritori de foame iar alţii să câştige mii de euro anual. „Problema nu este aceea că se lucrează în privat. Ca medic în spital, ai acelaşi salariu indiferent de numărul de pacienţi. Nu e normal însă ca pacientul să vină la spital, să fie consultat, iar o a doua consultaţie să aibă loc la cabinetul privat. E ca o şpagă mascată. Acest lucru se întâmplă, şi se întâmplă pe scară largă. Pot spune că o practică aproape toţi medicii din specializările care nu au nevoie de internare şi unde se pot face tratamente ambulatorii. Un chirurg nu-şi poate lua pacientul şi să-l opereze acasă, iar dacă ei acordă consultaţii în particular, pacienţii ajung la spital pentru operaţie”, a declarat un şef de secţie de la Spiridon, sub protecţia anonimatului.

 

 

Familia Volovăţ a făcut avere din jocul dublu stat-privat

 

Un caz interesant este cel al familiei Volovăţ, Carmen şi Constantin. Carmen Volovăţ este director medical la Spitalul Parhon, de unde a primit bani atât ca director, cât şi pentru cercetare. În acelaşi timp, Carmen Volovăţ a acordat „consultanţă medicală” către centrul privat de dializă Fresenius, care are sediul chiar în incinta spitalului Parhon. Suma încasată şi înscrisă în declaraţia de avere este „confidenţială”.

 

La fel de confidenţiale sunt şi veniturile soţului, obţinute de la Centrul de Oncologie Medicală şi de la propria firmă, Euroclinic. Trebuie menţionat că declaraţia de avere de pe site-ul Spitalului Parhon este din 2011. Între timp, Constantin Volovăţ şi-a deschis o clinică de oncologie în incinta Ambulatoriului de la Spiridon, administrată de Euroclinic.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments