Momentul ZERO în transportul public: UN FIASCO SAU REVOLUŢIE ADEVĂRATĂ?

0
432

Printr-o simplă ridicare de mână, consilierii locali au decis trecerea a 150 milioane de lei în categoria „arieratelor nerecuperabile”. Altfel spus, sumele datorate de RATP statului român nu vor mai fi încasate niciodată.

 

 

Regia de transport va intra în faliment, iar nou-înfiinţata societate comercială vrea să aducă mijloace de transport electric pe bani europeni.

 

Îngropaţi în datorii

 

Regia Autonomă de Transport Public (RATP) Iaşi este doar una dintr-un şir de entităţi aflate în subordinea municipalităţii care intră în faliment având datorii de ordinul milioanelor de euro. După Politehnica Iaşi şi CET, urmează ca şi RATP să ajungă un nume de dosar pe masa judecătorului sindic. „Principala problemă a fost cea legată de accesorii, adică de dobânzi şi de penalităţi. Am acumulat datorii istorice, la care s-au adăugat aceste accesorii. Din cele circa 150 de milioane de lei, doar o treime o reprezintă datoriile efective”, a explicat Maricel Ghercă, directorul RATP.

 

„Exerciţiul financiar 2014 – 2020 prevede fonduri pentru achiziţia de material rulant, adică inclusiv de tramvaie şi troleibuze”, Maricel Ghercă, directorul RATP

 

 

Pierderi lunare

 

Achitarea datoriilor către stat este, practic, imposibilă. Regia ieşeană de transport înregistrează pierderi din exploatare, adică sumele încasate sunt mai mici decât costurile reale ale prestării serviciului. În plus, datoriile actuale depăşesc de două ori valoarea întregului patrimoniu al regiei. Potrivit lui Maricel Ghercă, costurile lunare de funcţionare ale RATP sunt de 7,6 milioane de lei, iar din bilete şi abonamente se încasează doar aproximativ 4,2 milioane. Diferenţa ar urma să fie acoperită din subvenţii, dar sumele virate de administraţia locală nu au fost niciodată suficiente. Aşa se face că RATP înregistrează lunar pierderi din exploatare de 700.000 de lei.

 

 

 

Activele, pe altă firmă

 

Consilierii locali au aprobat la sfârşitul săptămânii trecute înfiinţarea unei societăţi pe acţiuni, care să poarte numele de „Compania de transport public”. Aceasta va prelua o parte din activele RATP, astfel încât regia să rămână doar cu câteva tramvaie şi autobuze uzate, dar cu toate datoriile. „Se va decide în perioada următoare care sunt activele pe care le vom preda. În primul rând sunt bunurile din domeniul public, adică liniile, reţelele, staţiile de redresare, autobuzele din proiectul Arhimede şi unele tramvaie”, a explicat Maricel Ghercă. Pe lângă active, Compania de transport public va prelua şi o parte din cei 1.390 de angajaţi ai RATP.

 

 

Bani UE pentru tramvaie

 

Nou înfiinţata Companie de Transport Public va avea cazier fiscal curat, pentru că toate datoriile vor rămâne la RATP. În acest mod se speră ca în câţiva ani prin Iaşi să circule tramvaie moderne, cumpărate pe bani europeni. „Exerciţiul financiar 2014 – 2020 prevede fonduri pentru achiziţia de material rulant, adică inclusiv de tramvaie şi troleibuze. Cu o societate curată, fără datorii, ai şanse mai mari să obţii astfel de finanţare. Este posibil ca unul dintre criteriile pentru eligibilitatea finanţării să fie tocmai lipsa datoriilor”, a declarat Maricel Ghercă, directorul RATP Iaşi.

 

 

În 2008, Primăria Oradea a achiziţionat zece tramvaie Siemens, la preţul de 2,7 milioane de euro bucata, plus TVA

 

Inaugurare cu pompă

 

Ca viitoare achiziţii, sunt vizate în principal tramvaiele modernizate de Remar Paşcani. Prototipul, un GT 4 modernizat a fost finalizat anul trecut şi a fost omologat în primăvară. De câteva zile tramvaiul circulă deja pe străzile Iaşului, iar edilii sunt interesaţi şi de reacţia populaţiei faţă de noul mijloc de transport. „Modernizarea tramvaiului existent deja la stradă nu ne-a costat pe noi nimic, cheltuielile au fost suportate de Remar. În total, costurile de modernizare s-au ridicat la 500.000 de euro. După această perioadă, şi cei de la Remar şi-au optimizat costurile şi vor putea moderniza tramvaiele cu 350-380.000 de euro”, a adăugat Maricel Ghercă.

 

 

Transportul electric, prioritar

 

Actualul RATP are la stradă, în acest moment, 80 de tramvaie zilnic, ceea ce înseamnă că pentru modernizarea întregului parc ar fi nevoie de o sumă cuprinsă între 28 şi 40 de milioane de euro. Preţul unui tramvai nou variază între 1 şi 2,7 milioane de euro, sume de câteva ori mai mari decât cele percepute de fabrica din Paşcani pentru modernizare. „Ca principiu, se pot cumpăra şi troleibuze. Avem stâlpii, trebuie schimbate doar firele”, a susţinut Ghercă. Varianta achiziţionării de autobuze nu este total exclusă, dar prioritar va fi transportul electric. „Sunt mai multe motive. Un tramvai poate transporta şi 300 de călători, pe când un autobuz are o capacitate de câteva zeci de persoane. Apoi, Uniunea Europeană finanţează transportul electric, ecologic, deci este vorba şi despre sursa de finanţare a achiziţiilor”, a explicat Maricel Ghercă. Preţul unui autobuz variază între 100.000 şi 150.000 de euro, în funcţie de dotări, dar trebuie menţionat că înlocuirea tramvaielor 1 şi 13 cu autobuze a mărit costurile RATP cu 20%.

 

 

RATP, condusă spre faliment

 

Dacă noua Companie de transport public va încerca să obţină finanţare pentru achiziţia de mijloace de transport, RATP va intra în faliment. Fiind regie autonomă, instituţia are un regim special şi, ca principiu, nu este prevăzută în legislaţia privind insolvenţele. „Dacă nu se va accepta insolvenţa ca regie, ne vom transforma în societate comercială şi vom cere ulterior insolvenţa”, a explicat Ghercă. După intrarea în insolvenţă va urma intrarea în faliment, ceea ce implică vânzarea activelor deţinute pentru acoperirea datoriilor. Până atunci însă, activele de valoare vor fi mutate pe Compania de transport public, iar creditorii nu vor mai primi niciun ban.

 

 

 

Proiectat de trei ori

 

Tramvaiul modernizat este un GT4 M, fabricat în 1972 şi a fost cumpărat în 1997 din Stuttgart. Prototipul realizat de Remar nu mai are însă aproape nimic în comun cu vechiul tramvai, pornind de la aspectul aerodinamic, şi terminând cu elementele de siguranţă în trafic. Până a ajunge la actuala formă, tramvaiul a fost reproiectat de trei ori de specialiştii de la Remar. Potrivit datelor tehnice, tramvaiul atinge o viteză de 60 km/h, şi are 18 metri lungime. Cântăreşte 20 de tone, are 29 de locuri pe scaune şi poate transporta în picioare 102 pasageri. Anul trecut a
u început la RATP reglajele software pentru echipamentele de frânare. După o perioadă de testare, vagonul modernizat a fost omologat de Autoritatea Feroviară Română (AFER). Printre dotări, se numără uşile automate, sistemul de supraveghere video, sistemul audio, aerul condiţionat. Oglinzile retrovizoare au fost înlocuite cu camere video, iar vatmanul primeşte informaţiile pe un monitor. Tramvaiul are şi un tablou de diagnoză automată, cu transmisie la sol. Altfel spus, dacă apar probleme în funcţionarea normală a vehiculului, datele respective sunt transmise automat şi la dispecerat. Designul tramvaiului şi 70% din echipamente sunt româneşti, ceea ce duce la scăderea preţului final de modernizare.

 

 

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments