Deputaţii au aprobat cultivarea plantelor modificate genetic în ariile naturale protejate.
Parlamentul României a adoptat, în urmă cu câteva zile, o lege care permite cultivarea plantelor modificate genetic în ariile protejate de interes comunitar, sit Natura 2000. Legea a fost trimisă la Preşedintele României pentru promulgare.
Articolul I punctul 15, alineatul (4) al articolului 52 se modifică şi va avea următorul cuprins: „„(4) În ariile naturale protejate, de interes comunitar, naţional şi internaţional este interzisă cultivarea plantelor superioare modificate genetic. Excepţie fac ariile naturale protejate de interes comunitar, sit Natura 2000, în baza avizului emis de Academia Română.”
Amendamentul de mai sus face parte din Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.164/2008 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.195/2005 privind protecţia mediului.
Textul inițial al respectivului alineat (4) din articolul 52 era: „(4) În ariile naturale protejate sunt interzise: orice activități de obținere, cultivare, depozitare, prelucrare, comercializare a organismelor vii modificate genetic”.
Camera Deputaţilor a reprezentat for decizional, iar pe data de 28 iunie a fost trimis pentru promulgare.
Reţeaua Natura 2000 este o reţea europeană de zone naturale protejate care cuprinde un eşantion reprezentativ de specii sălbatice şi habitate naturale de interes comunitar. A fost constituită nu doar pentru protejarea naturii, ci şi pentru menţinerea acestor bogăţii naturale pe termen lung, pentru a asigura resursele necesare dezvoltării socio-economice.
La definirea acestor situri nu s-a plecat de la ideea unei protecţii stricte, care să interzică activitatea umană. Dimpotrivă, se consideră că în foarte multe situaţii activităţile umane de gospodărire a resurselor naturale pot continua.
Natura 2000 este o reţea ecologică constituită din situri Natura 2000 de două tipuri: Arii Speciale de Conservare (SAC – Special Areas of Conservation) constituite conform Directivei Habitate şi Arii de Protecţie Specială Avifaunistică (SPA – Special Protection Areas), constituite conform Directivei Păsări.
Suprafaţa totală a propunerilor de situri Natura 2000 (pSCI + SPA) reprezinta 17,84% din suprafaţa României. O buna parte din aceste situri se suprapun peste ariile naturale protejate de interes naţional (parcuri naţionale, parcuri naturale si rezervaţii).
(Sursa: capital.ro)