NEAȘTEPTAT! Directorul Antena 3, MIHAI GÂDEA, URMĂRIT PENAL pentru complicitate la ȘANTAJ

0
114

Directorul Antena 3, Mihai Gâdea, este urmărit penal, fiind acuzat de complicitate la şantaj, relatează Realitatea TV. Postul Antena 3 este de asemenea urmărit penal în acelaşi dosar.

 

Directorul general al Antena 3, Mihai Gâdea, a venit, joi, la Direcţia Naţională Anticorupţie, pentru a da declaraţii în calitate de martor în dosarul în care este cercetat directorul general al Antena TV Group, Sorin Alexandrescu.
„Am fost chemat ca martor, să vedem despre ce este vorba, vin şi vă povestesc, veţi fi aici, fără îndoială”, a spus Mihai Gâdea la intrarea în sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).

 

La DNA a venit joi şi Şerban Pop, fost preşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), fiind citat în acelaşi dosar.

 

Directorul general al Antena TV Group, Sorin Alexandrescu, este cercetat în libertate în dosarul în care este acuzat de procurorii DNA că l-ar fi şantajat pe administratorul RCS&RDS Ioan Bendei să semneze un contract de retransmitere prin satelit a programelor Antena TV.

 

Alexandrescu a fost arestat preventiv din 31 mai până în 6 iunie, când Tribunalul Bucureşti i-a înlocuit măsura dispusă de Judecătoria Sectorului 1 cu interdicţie de a părăsi ţara.

Sorin Alexandrescu a depus, în 22 iulie, o plângere penală la Parchetul Judecătoriei Sectorului 5, pentru denunţ calomnios în cazul administratorului RCS&RDS Ioan Bendei, în care a arătat că acesta a folosit date false sau eronate atunci când l-a denunţat la DNA.

În 11 iulie, procurorii au extins cercetările în dosarul lui Sorin Alexandrescu şi au dispus începerea urmăririi penale faţă de Camelia Rodica Voiculescu, în calitate de asociat la SC Antena TV Group SA şi la SC Intact Publishing SRL, şi de George Daniel Matiescu, director general al Intact Publishing SRL, pentru complicitate la şantaj.

De asemenea, sunt cercetate SC Antena TV Group SA şi SC Intact Publishing SRL, pentru şantaj, potrivit DNA.
Potrivit actelor întocmite de procurori, în perioada 16 aprilie – 24 mai 2013, Sorin Alexandrescu l-ar fi constrâns pe administratorul RCS&RDS Ioan Bendei să semneze un contract în condiţii prestabilite, impuse directorul general al Antena TV Group, sub ameninţarea că, în caz de refuz, va da în vileag fapte presupus compromiţătoare pentru acesta şi că, în acest scop, va fi realizată o anchetă jurnalistică.

„Pe de altă parte, inculpatul a dispus trimiterea, către partea vătămată şi către alte persoane, a unor adrese de informare emise de către Intact Publishing SRL şi semnate de învinuitul Matiescu George-Daniel, în calitate de director general, prin care, sub pretextul desfăşurării anchetei jurnalistice, se solicitau relaţii privind împrejurarea care făcea obiectul şantajului”, au mai arătat procurorii în comunicatul de presă în care au anunţat extinderea cercetărilor în dosarul lui Sorin Alexandrescu.

Totodată, pe posturile de televiziune aparţinând Antena TV Group au apărut informaţii cu privire la compania RCS&RDS, al cărei administrator era Ioan Bendei, aspect de natură să accentueze convingerea că ar putea fi date publicităţii materialele compromiţătoare, potrivit procurorilor.

„Începând cu data de 9 mai 2013, pe două posturi de televiziune din cadrul Antena TV Group a fost difuzat un spot publicitar în cuprinsul căruia se făcea referire la ancheta jurnalistică care ar fi vizat împrejurări presupus compromiţătoare pentru partea vătămată. Cu ocazia mai multor întâlniri, inculpatul Alexandrescu George Sorin i-a reamintit părţii vătămate că singura posibilitate de a evita efectele negative produse de o campanie media privind persoana sa şi, implicit, activitatea pe care o desfăşoară în cadrul companiei este semnarea contractului cu Antena TV Group, în condiţiile impuse”, a arătat DNA.

Din probatoriul administrat până în prezent a reieşit că Alexandrescu a purtat, în mod constant, discuţii pe marginea întâlnirilor avute cu partea vătămată, atât înainte cât şi după finalizarea acestora, „cu învinuita Voiculescu Camelia-Rodica, reieşind că aceasta din urmă avea cunoştinţă de actele materiale întreprinse de inculpat, sprijinindu-l constant în acest sens”, potrivit procurorilor.

În 11 iulie, din partea Cameliei Voiculescu, preşedintele Intact Media Group, a fost remis presei un comunicat în care aceasta acuza „lupta politică a regimului Băsescu”.

De asemenea, Camelia Voiculescu arăta, în comunicatul citat, că „nu există niciun cap real de acuzare” împotriva sa sau a membrilor familiei sale.

Sorin Alexandrescu i-ar fi spus lui Bendei că dacă nu încheie actul va fi făcută o anchetă jurnalistică în care se va arăta că în 2009 a semnat un contract de 3,5 milioane de euro cu firma preşedintelui Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, pentru ca în schimb să obţină drepturile de transmise a unor meciuri din cadrul Ligii I.

Procurorii au arătat că Sorin Alexandrescu urmărea să-l determine pe Ioan Bendei să semneze un contract de 7,2 milioane de euro anual, pe o perioadă de cinci ani, însă, în final, directorul general al Antena TV Group a fost de acord şi cu un contract de patru milioane de euro pe an pe o perioadă de cinci ani, promiţând în schimb să nu mai publice informaţiile legate de contractul dintre RCS&DS şi firma lui Dumitru Dragomir, SC Bodu SRL.

Sorin Alexandrescu ar fi discutat cu Camelia Rodica Voiculescu despre adresa trimisă lui Bendei, emisă de Intact Publishing, potrivit procesul verbal de redare a înregistrării convorbirii telefonice care a avut loc între cei doi în 26 aprilie, au arătat procurorii. Camelia Voiculescu i-ar fi atras atenţia lui Alexandrescu să aibă grijă: „Super OK! Adică super, mă rog, să vedem! Şi oricum tre’ să ai super grijă, te rog!? Ştii că … Acum mi-a dat şi mie tata grija aia. Să mă suni şi pe mine după aia”.

 

(Sursa: realitatea.net)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments