Peste Iaşi a trecut Potopul! Infrastructura rutieră din mai multe comune a fost distrusă pe câteva sute de kilometri

0
60

Pagubele produse de precipitaţiile căzute duminică seara spre luni sunt considerabile. Mai multe comune din judeţ au avut de suferit, în special în ceea ce priveşte infrastructura rutieră locală, după cum arată datele primite de la comitetele locale pentru situaţii de urgenţă din Ţibana, Ciurea, Bârnova, Ciorteşti, Grajduri şi Tomeşti, Scânteia, Ţibăneşti, Golăieşti.

 

Precipitaţiile din noaptea de 30 iunie spre 1 iulie au provocat mai multe pagube în comuna Ţibana. Astfel, au fost afectate 3 poduri şi podeţe, 350 metri de drum judeţean, 850 metri de drum comunal şi 22,5 kilometri de drum sătesc. Apele au afectat şi 200 de hectare de teren agricol.

 

Comitetul local pentru situaţii de urgenţă Ciurea a anunţat că ploile şi scurgerile de pe versanţi au afectat 12 case şi 12 anexe gospodăreşti, un pod, 3,7 km de drum judeţean, 17 km de drum comunal şi sătesc, 111 hectare de teren agricol şi au fost colmatate 28 de fântâni de pe domeniul public.

 

În comuna Bârnova au fost înregistrate precipitaţii sub formă de averse de 50 – 70 l/mp. Scurgerile de pe versanţi, în special, au afectat2 poduri, 200 metri de drum judeţean, 15 kilometri de drum comunal şi sătesc.

 

În comuna Ciorteşti a fost afectat un drum comunal pe o distanţă de aproape 2 km şi un pod.

Şi comitetul local pentru situaţii de urgenţă Grajduri a trimis un raport cu privire la pagubele produse de precipitaţiile din noaptea de 30 iunie spre 1 iulie. Au fost afectaţi peste 11 km de drum comunal şi sătesc.

 

Comuna Tomeşti a raportat 37 de curţi inundate, 2 case, două anexe gospodăreşti, în jur de 30 de km de drum judeţean, comunal şi sătesc.

 

În comuna Scânteia au fost avariate 5 case, o anexă gospodărească, 3,5 km de drum judeţean, 8 km de drum comunal şi sătesc.

 

Comitetul local pentru situaţii de urgenţă Ţibăneşti a raportat că precipitaţiile din perioada 30 iunie – 1 iulie au provocat pagube la 16 case, 4,35 hectare de teren arabil, patru poduri şi podeţe, 4 km de drum sătesc.

 

În ceea ce priveşte comuna Golăieşti, precipitaţiile sub formă de aversă şi scurgerile de pe versanţi au avariat 7 case, 7 anexe gospodăreşti, o şcoală, 190 hectare de teren arabil.

Se aşteaptă date şi de la alte comitete locale pentru situaţii de urgenţă.

 

„Toate datele prezentate au fost trimise de la nivelul comitetelor locale pentru situaţii de urgenţă. Echipe formate din reprezentanţi ai mai multor instituţii vor verifica fiecare situaţie raportată de comitetele locale pentru situaţii de urgenţă şi vor stabili în ce proporţie au fost avariate obiectivele”, a precizat Felix Guzgă, purtător de cuvânt al Prefecturii Iaşi.

 

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments