La o săptămână de la condamnarea ministrului Transporturilor, Relu Fenechiu, o altă bombă zguduie Guvernul Ponta. Vicepremierul Liviu Dragnea va fi trimis în faţa judecătorilor de către procurorii DNA, anunță Evenimentul Zilei.
Vicepremierul Liviu Dragnea va fi citat în perioada următoare la DNA pentru a i se prezenta materialul de urmărire penală în dosarul „Referendumului”. Senatorul Valer Marian, fost membru PSD, a făcut această dezvăluire pentru „Evenimentul zilei”. Surse judiciare au confirmat această infomaţie, dar nu au precizat o dată fixă când va fi chemat Dragnea la DNA.
Pe de altă parte, Valer Marian a fost audiat ieri de procurorii DNA, în calitate de martor denunţător. „Am adus noi indicii şi probe. Ancheta se află într-un stadiu avansat,” a dezvăluit Valer Marian.
În acest dosar, Dragnea este acuzat că, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman şi secretar general al PSD, şi-ar fi folosit autoritatea şi influenţa în scopul obţinerii unei prezenţe de minimum 60% la votul de la referendumul pentru demiterea lui Traian Băsescu. Interesul său era să garanteze validarea acestuia. „Liviu Dragnea a constituit un sistem naţional de influenţă pentru fraudarea referendumului”, explicau procurorii DNA.
Aceştia îl mai acuză pe Dragnea şi de instigare la promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase în scopul de a determina alegătorul să voteze în cadrul referendumului. Ancheta a început în octombrie 2012, faţă de 67 de persoane acuzate de fraude la referendum, printre care 49 de preşedinţi şi membri ai unor secţii de votare din Teleorman, Vrancea şi Gorj şi 18 observatori din partea unor ONG-uri, de fapt membri de partid, care l-au ajutat pe Liviu Dragnea.
În urmă cu două săptămâni, procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a explicat că în acest dosar a început prezentarea materialului de urmărire penală. „Aştept ca procurorul să finalizeze această activitate şi să-mi propună un proiect de soluţie, cu privire la care mă voi pronunţa la momentul în care îl voi avea. Nu aş putea să vă spun ce soluţie este, procurorul este independent în administrarea probatoriului şi în soluţia pe care o va da”, a declarat Kovesi.
Fraudarea Referendumului
Operaţiunea de fraudare a referendumului de care este acuzat Dragnea a fost pusă la punct cu ajutorul unui sistem informatic utilizat de liderul PSD. Acest sistem era compus din mai multe servere, un soft şi un call-center. Sistemul a fost conceput pe o structură piramidală. Primul palier era constituit din aproximativ 14.000 de utilizatori, membri în secţiile de vot. Aceştia se înscriau în sistem prin trimiterea unui sms la numărul 1855.
Era creată o bază de date cu secţia din care raporta. În ziua referendumului, au raportat prin mesaje prezenţa la vot în secţie şi numărul de voturi exprimate: DA şi NU. Palierul doi era constituit din lideri PSD, care aveau acces la o hartă interactivă care afişa în timp real prezenţa la urne.
(Sursa: evz.ro)