Proiecte de 16 milioane de euro pentru ong-urile româneşti. Sesiune de informare cu privire la Fondul ONG în România

0
154

Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile (FDSC) organizează mâine, 3 iulie, la sediul Prefecturii Iaşi,  sesiunea de informare asupra programului de finanţare Fondul ONG în România.

 

Sesiunea se adresează organizaţiilor neguvernamentale din Iaşi şi împrejurimi, interesate să aplice pentru finanţare nerambursabilă în cadrul programului. La eveniment sunt prezentate detalii referitoare la apelurile pentru cereri de finanţare deschise în prima rundă a Fondului ONG.  Reprezentanţii FDSC vor răspunde întrebărilor legate de pregătirea cererilor de finanţare pe oricare dintre cele cinci componente ale Fondului ONG, respectiv a scrisorilor de intenţie în cazul Componentei 2, Justiţie Socială.

 

Programul Fondul ONG este parte din asistenţa oferită României în cadrul Granturilor SEE și norvegiene 2009 – 2014, dispune de 30 de milioane de euro şi este implementat de consorţiul format din Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile (FDSC) alături de Fundaţia pentru Parteneriat (FP) şi Centrul de Resurse pentru Comunităţile de Romi (CRCR). Fondurile vor fi distribuite în cadrul a două runde de finanţare, prima în 2013, urmând ca cea de-a doua să fie lansată în prima parte a anului 2014.

 

La nivel european, programe similare există în 15 ţări europene şi îşi propun să sprijine dezvoltarea societăţii civile şi consolidarea contribuţiei la justiţia socială, democraţie şi dezvoltare durabilă.

 

Aproape 16 milioane de euro disponibili pentru societatea civilă din România

Toate liniile de finanţare pentru anul 2013 din cadrul Programului Fondul ONG în România sunt în acest moment deschise pentru primirea de proiecte dezvoltate de organizaţii neguvernamentale.

 

Cinci direcţii mari de finanţare:

1.         Implicare, cu un buget disponibil de 3.600.000 euro este destinată proiectelor din zona cetăţeniei active şi implicarii comunităţii, precum şi respectarea valorilor democratice fundamentale.

2.         Justiţie socială, cu un buget disponibil de 3.780.000 euro se adresează proiectelor ce contribuie pe de o parte la combaterea inegalităţilor sociale, sărăciei şi excluziunii, iar pe de alta la dezvoltarea comunităţilor rurale interetnice.

3.         Dezvoltare durabilă, cu un buget disponibil de 2.100.000 euro, va finanţa proiecte ce vizează îmbunătăţirea stării mediului în România prin implicarea organizaţiilor neguvernamentale şi participare publică. Regăsim aici subiecte cum sunt: schimbările climatice, protecţia biodiversităţii şi peisajului, ecoturismul, activităţi de advocacy şi watchdog de mediu / conştientizare ecologică şi participare publică sporită în luarea deciziilor de mediu şi educaţie ecologică.

4.         Servicii sociale şi de bază, cu un buget disponibil de 4.800.000 Euro, este dedicată creşterii accesului şi furnizării de servicii sociale şi de bază pentru grupuri vulnerabile (copii şi tineri în situaţii de risc, copii cu dizabilităţi şi/sau probleme de sănătate mintală şi familiile lor, victime ale traficului de persoane şi ale violenţei domestice, persoane vârstnice, iar lista nu se opreşte aici).

5.         Dezvoltarea capacităţii ONG-urilor. Reţele şi coaliţii, cu un buget disponibil de 1.650.000 Euro va contribui la dezvoltarea generală a sectorului ONG în România, precum şi a unor  reţele, coaliţii şi think tank-uri.

 

Teme orizontale: Este de aşteptat ca în proiectele din cadrul fiecarei componente să se regăsească următoarele teme orizontale: combaterea discursului instigator la ură (“hate speech”), extremismului şi infracţiunilor motivate de ură (“hate crime”), rasismului şi xenofobiei, homofobiei, antisemitismului, hărţuirii sexuale, violenţei împotriva femeilor, traficului de persoane, promovarea toleranţei/înţelegerii multiculturale şi sprijinirea  populaţiei roma. 

 

Condiţii pentru finanţare: Proiectele pot fi iniţiate doar de către organizaţiile neguvernamentale din România care îşi pot alege parteneri atât români, cât şi din alte state europene. Finanţarea se acordă în urma unui proces competitiv şi va fi de maximum 90% din valoarea proiectului, cu excepţia celor dedicate sprijinului pentru coaliţii şi reţele la nivel regional şi naţional, unde finanţarea poate ajunge la maximum 80%. Toate detaliile se găsesc în Ghidul Solicitanţilor şi anexele sale, publicate pe pagina de web dedicată acestui program – http://fondong.fdsc.ro.

 

Pentru mai multe detalii despre fiecare componentă, accesaţi site-ul http://fondong.fdsc.ro.

Persoana de contact: Adriana Popescu, Coordonator Program de Finanţare Fond ONG, 0742.200.894, [email protected]

 

Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile este o organizaţie neguvernamentală, independentă, înfiinţată în anul 1994, în cadrul unei iniţiative a Comisiei Europene. FDSC este o organizaţie pentru organizaţii, ce consideră că dezvoltarea sectorului neguvernamental reprezintă în sine un indicator pentru starea comunităţii în care cetăţenii trăiesc. Mai multe detalii se găsesc pe  www.fdsc.ro.

 

Fundatia pentru Parteneriat a fost înființată în 1998 ca fundație independentă și face parte din Parteneriatul pentru Mediu, care sprijină proiecte de îmbunătățirea mediului și dezvoltarea comunităţilor în șase tări din Europa Centrală și de Est. Prin misiunea sa, Fundaţia pentru Parteneriat şi-a propus să contribuie la formarea unei societăți durabile, ce întărește valorile democratice. Mai multe detalii se găsesc pe www.repf.ro .

 

Centrul de Resurse pentru Comunităţile de Romi este o organizaţie neguvernamentală, independentă şi non-profit, fondată în anul 1999 de Fundaţia pentru o Societate Deschisă. CRCR are misiunea de a contribui la ameliorarea condiţiilor de viaţă a comunităţilor de romi din România. Mai multe detalii se găsesc pe www.romacenter.ro .

 

Despre Granturile SEE şi norvegiene: Prin Acordul pentru Spaţiul Economic European (SEE), trei state non-membre ale Uniunii Europene, respectiv Norvegia, Islanda şi Liechtenstein, fac parte din  Piaţa Internă Europeană şi contribuie la coeziunea regională prin intermediul unor programe precum Granturile SEE şi cele Norvegiene. Dintre acestea, Norvegia este principalul donator, contribuind cu 97 la sută din suma totală. Granturile SEE și norvegiene sunt de asemenea menite să consolideze relațiile bilaterale dintre România şi statele donatoare. Pentru detalii suplimentare despre Granturile SEE şi cele norvegiene, vizitați www.norvegia.ro, www.norwaygrants.ro și www.eeagrants.org.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments