Protest în Valea Jiului. 450 de mineri S-AU BLOCAT ÎN SUBTERAN

0
56

450 de mineri de la trei mine din Valea Jiului s-au blocat în subteran. Este vorba de minele Uricani, Petrila şi Paroşeni. Minerii sunt nemulţumiţi de faptul că termocentralele din cadrul Complexului Energetic Hunedoara (CEH) nu mai preiau cărbunele produs de Societatea Naţională de Închideri Mine Valea Jiului. Ei au anunţat că până la finalul zilei, 2.000 de mineri se vor bloca în subteran.

 

„Nu am ce să negociez cu minerii, pentru că eu reprezint interesele lor. I-am informat asupra problemelor reale din sistemul energetic din Hunedoara. Soluţiile nu sunt la îndemâna mea. Soluţiile sunt la îndemâna altora. Soluţiile trebuie să vina de undeva de mai sus, de la oamenii politici. Vorbim de un blocaj în sistemul energetic în judeţul Hunedoara, care a început în luna mai 2013. Ni s-a refuzat preluarea cărbunelui. Din 15 iulie nu mai livrăm cărbune deloc. Sunt puse în pericol siguranţa locurilor de muncă, a lucrătorilor şi a veniturile lor”, a declarat, la România TV, preşedintele Sindicatului Huila, Laszlo Domokos.

 

Pe de altă parte, personalul de la suprafaţă – angajaţii din birouri şi de la ateliere – va rămâne la locurile de muncă după terminarea programului, în semn de solidaritate cu minerii blocaţi în subteran.

 

Peste 200 de mineri de la Exploatarea Huilei Paroşeni au anunţat încă de dimineaţă că nu vor mai ieşi din subteran la finalul schimbului întâi.

 

Potrivit liderului sindical, abatajul de extracţie a cărbunelui de la mina Paroşeni a fost oprit de miercuri, iar minerii execută doar lucrări de asigurare a perimetrelor din subteran, necesare pentru siguranţa exploatării. 

Decizia a fost luată după ce termocentrala Paroşeni a încetat să mai preia cărbunele de la Paroşeni, la începutul săptămânii, iar depozitul de 1.800 de tone al exploatării de huilă Paroşeni s-a umplut cu producţia realizată de luni până miercuri.

„Planul de producţie pe luna iulie a fost realizat la mina Paroşeni în proporţie de 40% şi suntem trecuţi de jumătatea lunii. Cu realizări sub 40 de procente se află şi minele Petrila şi Uricani. Există riscul să nu putem recupera producţia nerealizată în luna iulie, ceea ce va afecta salariile”, a avertizat liderul sindical.

Potrivit acestuia, fondul de salarii se asigură din producţia vândută şi din subvenţia primită pe gigacaloria de cărbune livrat termocentralelor. 

 

La rândul lor, minerii din schimbul doi de la minele Petrila şi Uricani au declarat că vor rămâne în subteran după ce îşi termină programul.

 

„Dacă nu începem să livrăm, o să fim nevoiţi să plecăm acasă, în concediu neplătit. Am ajuns bătaia de joc a celor care conduc această activitate”, a declarat Ioan Temneanu, preşedintele sindicatului de la Mina Petrila.

 

Consiliul de Administraţie al CEH s-a întrunit, miercuri, la Bucureşti pentru a discuta problema livrării cărbunelui de la SNIMVJ şi a decis că directorul general al CEH, Daniel Andronache, trebuie să stabilească dacă are nevoie de acest cărbune şi preţul cu care îl cumpără, astfel încât situaţia economică a complexului să nu fie afectată.

 

Societatea Naţională Închideri Mine Valea Jiului (SNIMVJ) are în componenţă trei unităţi miniere – Petrila, Paroşeni şi Uricani, huila extrasă de la aceste mine având un singur cumpărător – Complexul Energetic Hunedoara.

 

Reprezentanţii CEH afirmă că nu pot prelua cărbune din Valea Jiului fiindcă depozitele de la termocentralele Mintia şi Paroşeni sunt pline, iar energia electrică produsă de complex nu se vinde în această perioadă a anului, fiind scumpă.

 

La sfârşitul anului 2012, Termocentrala Mintia, parte a CEH, a făcut un import de 455.000 de tone de cărbune despre care un audit, solicitat de directorul complexului, Daniel Andronache, relevă că nu era oportun.

 

(Sursa: rtv.net)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments