S-a terminat cu boieria! UNDE VOR FI PUSE CAMERELE PENTRU ROVIGNETE

0
547

Până acum era o singură cameră pentru trei-patru judeţe din Moldova. Acum vor fi 17 fixe.

 

 

Guvernanţii vor monta în acest an, pe şoselele din Moldova, 17 camere fixe pentru depistarea şoferilor care nu au plătit rovigneta.

 

 

Deja se montează

 

Controlul rovignetelor în toată Moldova a fost făcut până acum cu ajutorul unor camere mobile, amplasate pe trepied. Angajaţii de la Drumuri Naţionale ieşeau la „vânătoare” pe şoselele intens circulate pentru a-i depista pe contravenienţi. Filtrele de control vor fi din această vară mult mai numeroase, celor două camere mobile urmând să li se adauge şi 17 camere fixe. „CNADR nu a stabilit ca fiind definitiv amplasamentul tuturor acestor puncte fixe de control. Ne aflăm în stadiul obţinerii aprobărilor”, a declarat pentru 7EST Mircea Pop, director general CNADR.

 

 Localizarea camerelor fixe: Leţcani, Poieni, Strunga, Paşcani, Cotnari

 

Vor fi 3 camere fixe la Iaşi

 

La Iaşi vor fi montate trei astfel de camere, probabil pe şoselele care fac legătura cu judeţele Vaslui, Neamţ şi Suceava sau Botoşani. Ca posibile amplasamente, sunt luate în calcul zonele Bucium, Antibiotice-Leţcani şi, posibil, o a treia camera va fi amplasată spre una din zonele Strunga, Paşcani sau Cotnari. Tot câte trei camere vor fi amplasate în Bacău şi Galaţi. În Suceava, Neamţ şi Vaslui vor fi montate câte două camere, iar în Vrancea şi Botoşani câte o singură cameră. Până acum, cu o singură cameră mobilă era realizat controlul pe şoselele din trei-patru judeţe.

 

 

Noi tipuri de rovignetă

 

Guvernanţii vor să modifice şi sistemul rovinietelor. Noile roviniete ar urma să fie valabile 10 sau 90 de zile, completând oferta actuală, care oferă valabilitate între 7 zile şi 12 luni. Rovinieta de zece zile ar costa patru euro, potrivit acestui proiect, în timp ce rovinieta de 90 de zile ar costa 13 euro.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments