Se reîntoarce. Ovidiu Silaghi – propunerea liberalilor pentru conducerea Ministerului Transporturilor

0
77

Conducerea PNL a decis marţi să-l propună pe Ovidiu Silaghi pentru funcţia de ministru al Transporturilor.

 

Liberalul Ovidiu Silaghi a primit 47 de voturi „pentru” şi 5 „împotrivă” din partea membrilor Biroului Politic Central al PNL. Votul a fost secret, pe buletine.

Propunerea va ajunge pe masa preşedintelui Traian Băsescu, care va lua decizia finală privind numirea lui Silaghi în fruntea Transporturilor. Potrivit unei decizii a CCR, Traian Băsescu poate refuza o singură dată, motivat, o nominalizare a unui ministru.

Deşi Silaghi era considerat „favorit” pentru această funcţie, în cadrul USL ar fi existat şi discuţii privind cedarea de către liberali a ministerului Transporturilor în schimbul altor ministere.

Nominalizarea pentru acest minister a făcut şi obiectul unei discuţii între premierul Victor Ponta şi preşedintele Traian Băsescu.

Ovidiu Silaghi a mai ocupat funcţia de ministru al Transporturilor în 2012, însă a fost demis după ce ANI l-a acuzat că nu poate justifica o parte din avere. Anterior şedinţei PNL, liberalii au transmis un comunicat de presă în care au precizat că Ovidiu Silaghi are o decizie irevocabilă din partea Curţii de Apel în procesul cu ANI care îi este favorabilă.

Decizia de clasare emisă de Curtea de Apel Oradea în cazul promovat de Agenţia Naţională de Integritate împotriva deputatului liberal Ovidiu Ioan Silaghi este definitivă şi irevocabilă, subiectul este închis şi nicio instituţie nu mai cercetează acest dosar, precizează marţi PNL.

„Hotărârea de clasare a fost emisă de către Curtea de Apel Oradea în data de 12 aprilie 2013. Hotărârea acestei instanţe este definitivă şi irevocabilă şi nu poate fi atacată cu recurs în nicio instanţă. Prin această clasare subiectul este închis şi nicio instanţă sau instituţie a statului nu mai cercetează în vreun fel acest dosar”, se arată într-un comunicat al PNL remis marţi AGERPRES.

Potrivit PNL, informaţiile vehiculate în presă, potrivit cărora ANI ar fi făcut recurs, sunt greşite şi fără fundament. „Tema a fost promovată ca subiect de presă în ultimele zile pe fondul speculaţiilor posibilei numiri a lui Ovidiu Silaghi la şefia Ministerului Transporturilor. Menţionăm că Ovidiu Silaghi a fost ministru al Transporturilor în perioada mai – decembrie 2012, timp în care a demarat introducerea managementului privat în companiile subordonate ministerului şi a iniţiat modificările cerute de Comisia Europeană pentru ridicarea pre-suspendării finanţărilor pe POS Transporturi”, se menţionează în comunicat.

 

(Sursa: realitatea.net)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments