Peste 5.000 de sindicalişti CFR vor protesta joi, în Capitală, printr-o acţiune care va începe în faţa Ministerului Transporturilor şi va continua cu un marş de protest până la sediul Guvernului, a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, preşedintele Federaţiei Mecanicilor de Locomotivă, Iulian Măntescu.
Liderul sindical a declarat că acţiunea de protest este autorizată pentru 6.000 de persoane şi ar urma să înceapă la Ministerul Transporturilor.
Iulian Măntescu a precizat că protestatarii vor începe să sosească în parcul din faţa Ministerului Transporturilor de la ora 9.00, iar de la 10.00 la 11.00 vor picheta sediul instituţiei.
La ora 11.00, este programată defluirea sindicaliştilor, iar la 11.45 va începe deplasarea acestora către Piaţa Victoriei, unde la 12.15 este programat protestul de Guvern.
Aproximativ 200 de sindicalişti de la Federaţia Mecanicilor de Locomotivă au protestat, săptămâna trecută, la sediul Ministerului de Finanţe, nemulţumiţi de disponibilizările care ar urma să aibă loc la CFR, de lipsa plăţilor compensatorii şi de reducerea timpului de lucru de la cinci la patru zile pe săptămână.
Sindicaliştii au spus că vor ca salariile pentru angajaţii de la CFR să fie de cel puţin 500 de euro, precizând că dacă sunt bani pentru salarii foarte mari acordate „generalilor şi coloneilor”, ar trebui să se găsească resurse şi pentru ei.
Ei au solicitat reducerea numărului de disponibilizări vehiculate, respectiv aproximativ 4.000 de persoane, acordarea de subvenţii pentru CFR, precum şi alocarea de bani pentru investiţii.
Sindicaliştii sunt nemulţumiţi şi de faptul că programul de lucru al celor care nu vor disponibilizaţi ar urma să fie redus de la cinci la patru zile pe săptămână, cu o reducere de 20 la sută a salariului.
Liderul Federaţiei Mecanicilor de Locomotivă, Iulian Măntescu, a declarat, după discuţiile de la Ministerul de Finanţe, că ministrul Liviu Voinea, Gheorghe Gherghina şi alţi secretari de stat din Ministerul Transporturilor şi din Ministerul de Finanţe au promis că încearcă să facă ceva la rectificarea bugetară, spunând că, deocamdată, nu au soluţii din punct de vedere financiar.
„Este inadmisibil să dai o ordonanţă, respectiv Ordonanţa 36, fără să ai acoperire bugetară”, a spus Măntescu.
Ministerul Transporturilor a arătat, într-un comunicat de presă, că prin semnarea contractului de privatizare a SNTFM CFR Marfă SA nu este prevăzută nicio înţelegere oficială referitoare la disponibilizarea salariaţilor.
„Restructurările de personal de la CFR SA, CFR Călători şi CFR Marfă se vor face prin disponibilizări voluntare, iar angajaţii acestor companiilor vor beneficia de prevederile OUG nr. 36/2013, privind aplicarea în perioada 2013-2018 a unor măsuri de protecţie socială acordată persoanelor disponibilizate prin concedieri colective efectuate în baza planurilor de disponibilizare”, a precizat MT.
Potrivit Ministerului Transporturilor, la ultima întâlnire pe care conducerea MT a avut-o cu partenerii sociali din sistemul feroviar, aceştia au primit asigurări că se vor întreprinde toate demersurile necesare astfel încât salariaţii care vor fi disponibilizaţi să beneficieze de protecţie socială, prin acordarea de salarii compensatorii, conform OUG 36/2013.
Precizările au fost făcute după ce în presă au apărut informaţii că aproximativ 2.500 de angajaţi de la CFR Marfă vor fi disponibilizaţi, iar alţi 2.000 de angajaţi ar urma să plece de la CFR Călători şi CFR SA.
(Sursa: Mediafax)