Un tânăr de 20 de ani din Cluj, care suferă de sindromul Down, a reușit să promoveze examenul de Bacalaureat 2013, chiar dacă, anterior, mai multe școli îl refuzaseră.
Rata de promovare la Bac, în Cluj, a fost de 71%, adică aproximativ 1.400 de absolvenți de liceu nu au luat o notă de trecere la examenul maturității. Nu a fost și cazul lui Mihai, care a promovat bacalaureatul cu o medie care se apropie de 7, scrie City News.
Copilul a fost respins de multe ori de societate, însă mama acestuia, Maria, a luptat pentru ca fiul său să depășească toate obstacolele.
„Am căutat nu știu câte școli până ne-au primit. Când mă duceam și spuneam că am un copil de grădiniță sau am un copil de școală, răspunsul era de fiecare dată: da, perfect, vi-l înscriem! Dar în momentul în care le spuneam că suferă de sindromul Down, răspunsul lor era un nu hotărât”, a povestit mama lui Mihai.
Femeia a trăit clipe emoționante în ziua în care s-a desfășurat examenul.
„Am trăit foarte intens aceste zile de examen. Dar, așa, parcă în adâncul sufletului, ziceam că va lua bacalaureatul, adică am știut ce muncă am depus cu el 12 ani, clipă de clipă. Sunt fericită, dar a fost foarte greu”, a adăugat mama băiatului.
„Nu a fost greu, că am învățat. Au venit toți copiii și m-au felicitat. Istoria a fost cea mai grea materie pentru mine. Ce mi-a plăcut cel mai mult a fost Geografia. Acum este vacanță, vreau să călătoresc”, a punctat Mihai.
(Sursa: ziare.com)