Patronii unei brutării din Iași intenționau să folosească câteva sute de kilograme de făină expirată pentru producerea de produse de panificație care urmau să fie vândute. Au avut ghinion: au fost prinși de inspectorii OPC.
„În urma unui control efectuat în data de 29.08.2013, comisarii din cadrul Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Iaşi, verificând activitatea unei brutării din Municipiul Iaşi, zona Podu de Piatră, au identificat în spaţiul de depozitare al acesteia cantitatea de 400 kg de făină având termenul de valabilitate depăşit de la data de 10.08.2013. Făina urma să fie utilizată ca materie primă în procesul de producţie”, afirmă repezentanții instituției de control.
Având în vedere fapta constatată, a fost aplicată o amendă contravenţională în cuantum de 6.000 lei. Totodată, cu privire la acea faină, a fost dispusă măsura retragerii din circuitul consumului uman.