Bărbat din Cristești, OMORÂT ÎN BĂTAIE CU BÂTELE de colegii de pahar

0
122

Un bărbat în vârstă de 43 de ani, din localitatea ieşeană Cristeşti, a murit după ce a fost lovit cu bâtele, de mai multe persoane, împreună cu care consumase alcool la barul din comună.

 

Constantin Crăciun, originar din comuna Cristeşti, judeţul Iaşi, a consumat băuturi alcoolice la barul din localitate, în noaptea de sâmbătă spre duminică, împreună cu alţi patru bărbaţi, pe care se pare că îi cunoştea. La un moment dat, între el şi câţiva bărbaţi a izbucnit un conflict verbal, care a degenerat în violenţe.

 

Ieşeanul a fost lovit cu bâtele de persoanele respective, care ulterior au fugit de la locul incidentului. Bărbatul a fost transportat în stare critică cu ambulanţa la spitalul din municipiul Paşcani, însă la scurt timp a murit, potrivit Mediafax.

 

„Victima avea multiple fracturi deschise, cea mai gravă fiind la nivelul craniului. Bărbatul a murit în timpul procedurilor de resuscitare”, a declarat Diana Acsinte, directorul medical al spitalului din Paşcani.

Poliţiştii au declanşat cercetări pentru prinderea autorilor crimei.

 

 

(Sursa: rtv.net)

0 0 votes
Article Rating


Articolul precedentMinunea de la Coțușca: WC-UL de 90.000 DE EURO
Articolul următorCosta Rica DESFIINȚEAZĂ GRĂDINILE ZOOLOGICE
Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments