Basilica din Tămașda, VECHE DE 900 DE ANI, a fost restaurată

0
161

Cea mai veche biserică romanică din Transilvania rămasă încă în picioare a fost construită în urmă cu 900 de ani și poate fi admirată într-un sat din sudul judeţului Bihor.

 

Basilica din Tămașda este un lăcaş în constructia căruia se îmbină două stiluri arhitecturale, cel roman şi cel gotic.

Pereții navelor laterale sunt străbatuți de ferestre semicirculare mici, iar acoperișul turnului lipsește, cu excepția unor grinzi de susținere. Din vechea bazilică se mai păstrează doar un turn și corul cu absidă, mult transformată.

Ca să poată restaura vechea biserică, o organizaţie neguvernamentală a concesionat pentru 49 de ani terenul pe care se află ruinele. Autorităţile au rezolvat recent situaţia proprietăţii asupra acestei suprafeţe care a fost atribuită prin reforma agrară din 1920 unor loclanici.

Biserica romanică din Tămaşda este clasificată ca monument istoric iar după efectuarea lucrărilor de restaurare ar putea atrage mult mai mulţi turişti. Specialiştii vor face mai întâi săpături în zonă, întrucât au indicii că lângă biserică sunt îngropate vestigii importante.

Satul Tămașda se află în partea de sud-est a județului Bihor, în Câmpia Crișurilor, la aproximativ 60 de kilometri de Oradea. 

 

(Sursa: digi24.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments