În toate săptămânile din urmă, în care 7EST a scris despre marea devalizare POSDRU, toţi cei implicaţi au simţit cum le şuieră gloanţele pe la ureche, chircindu-se speriaţi şi aşteptând să treacă urgia. Şi, totuşi, sunt toţi vii şi nevătămaţi, aşa blamabili cum se simt, dar cu firele de păr din cap intacte şi încă sperând la mai multe lovituri şi la mai mulţi bani de-acum înainte.
N-am avut personaj luat în colimator, în anchetele din ultima lună, care să facă „pâs!” în faţa articolelor din 7EST sau să se bată cu cărămida-n piept şi să strige: „Răzbunare!”. Cea mai candidă a fost Liliana Romaniuc, care a întrebat doar atât: „Veţi mai scrie?”. Barbălată – care a sifonat, în mod îngrozitor, 100.000 de euro la Popricani, pe un proiect cu 30 de elevi adunaţi cu arcanul, săracii! – ne-a spus agresiv să-i dăm un răgaz de trei săptămâni să-şi adune actele, deşi proiectul îl terminase de doi ani! N-avea femeia ce să ne arate, decât cel mult vreo limuzină neagră luată din proiect, apoi a băgat şi ea capul în nisip, scuipând în sân şi sperând să nu-i bată DNA-ul la uşă.
Şi nu-i bate nimeni, pentru că e imposibil să-ţi imaginezi că am putea avea câte un procuror pentru fiecare proiect POSDRU derulat în Iaşi. Toată această campanie – care va continua şi lunile următoare, cu puternicul sentiment că ghemul abia începe să se desfacă – m-a convins încă o dată că nu este nimeni care să ne apere. E o conspiraţie cvasigenerală căreia noi, cei mulţi şi obosiţi de muncă, nu-i mai facem faţă. Ne retragem în propriile apartamente şi zburdăm pe câmpiile imaginaţiei, convinşi că nu putem urni munţii din loc. Nu putem mişca nimic, iar răfuielile unui ziar cu cei puternici sunt o falsă consolare.
În domeniul POSDRU nu se poate face nimic aşa, pentru că există un cerc perfect al complicităţilor, iar noi suntem prinşi în mijlocul acestui ţarc. Cei care aplică pentru finanţări sunt aceiaşi cu cei care le evaluează şi cu cei care le decontează şi, ulterior, le verifică. Uniunea Europeană a făcut verificări în iarna 2011-2012 şi a găsit fraude de zeci de milioane de euro. Ne-au tăiat finanţările, mai mult nu puteau face, lăsându-ne captivi în acelaşi ţarc şi sugerându-ne să ne arestăm singuri corupţii. Dar listele au rămas secrete, Sulfina Barbu pasându-le lui Victor Ponta ca de la o soră la un frate. Campania noastră are o logică fundamentală, pentru că proiectele europene, în ciuda regulilor stricte impuse de Bruxelles, sunt noul El Dorado al unei clase politice avide după resurse, într-o ţară cu toleranţă foarte mare la CORUPȚIE. Nu ne-am trezit să vorbim de o lună, în mijlocul verii, de un domeniu marginal, în lipsă de ocupaţie. Afacerea POSDRU e una din marile conducte de bani publici, după privatizările pe zero lei din anii ’90 şi după căpuşarea sălbatică a companiilor strategice din energie sau a marilor lucrări de infrastructură din anii 2000. Au fost 800 milioane de euro decontaţi de Guvernul României pentru domeniul POSDRU, UE dând doar 200 de milioane, o sumă pe care o putem compara cu cele 1,5 miliarde de euro furate de la Hidroelectrica. Acolo nu sunt banii europeni, ci banii noştri, daţi unei clase privilegiate, căreia nu i-au mai rămas fabrici de tăiat şi de vândut la fier vechi, nici contracte ieftine în energie sau în petrochimie. Şi pentru că vilele, vacanţele şi maşinile de 100.000 de euro trebuie să răsară de undeva, s-a găsit resursa POSDRU. Întrebaţi-i pe toţi politicienii din Iaşi, veţi rămâne uimiţi să aflaţi câţi şi-au găsit vocaţia, în ultimii ani, în activităţile umanitare şi câţi fac bani cu fundaţii non-profit.
Această imensă Meduză POSDRU, ramificată în toată ţara şi amuţindu-ne în strânsoarea sa letală, este o devalizare metodică, super-blindată politic şi impenetrabilă prin tehnicile clasice ale DNA. În şerpăria POSDRU nu se poate juca „Hoţii şi vardiştii”, pentru că vorbim de mii de ventuze şi sute de tentacule nevăzute, neauzite şi de nebănuit. UE ştie bine de tentaţia secătuirii banilor comunitari, dar soluţia birocratică e simplă şi crudă: tăierea fondurilor, adică pedepsirea unei ţări întregi, şi nu doar a celor vinovaţi. Primim ceea ce merităm, dacă noi nu zgâlţâim scaunele politicienilor şi nu scuturăm gratiile de la geamurile ministerelor. Ca explicaţie, Guvernul a plătit 800 milioane de euro din totalul de 1 miliard pe POSDRU deoarece Comisia Europeană a spus că banii au fost furaţi şi nu a vrut să mai plătească. Această sumă a fost luată de la investiţii, de la şcoli şi spitale, de la gura noastră şi acordată celor care au furat şi care s-au îndestulat până la capăt. Ca termen de comparaţie, mărirea salariilor medicilor reprezintă un efort bugetar de doar 50 milioane de euro anual.
Prea lungul expozeu a avut rolul de-a vă lămuri despre un fenomen despre care se vorbeşte extrem de puţin. Un săptămânal din extremitatea de est a ţării se angajează într-o campanie despre care nu se scrie, pentru că în POSDRU sunt băgaţi toţi politicieni, oameni de afaceri şi societate civilă.
Dar finalul este constructiv: soluţia o reprezintă verificarea ex-ante a tuturor cererilor de finanţare depuse la cele şapte ministere care derulează proiecte europene, dintre care cel care ne preocupă este Ministerul Muncii. În decembrie 2012, şefii ANI şi DLAF au vorbit prima dată despre această verificare şi, până de curând, nu a mai amintit nimeni de ea. Înseamnă depistarea încrengăturilor de rudenie şi de filiaţie politică încă din faza depunerii proiectelor. Recent, subiectul a fost repus pe tapet, ca una dintre cererile imperative ale Comisiei Europene faţă de România, ca o condiţie pentru aderarea la Spaţiul Schengen. Mişcarea e un cutremur pentru clasa politică, ridicând vălul de pe ochii mulţimii, aşa cum au fost, la vremea lor, declaraţiile de avere şi licitaţiile electronice. Pentru asta e nevoie de presiune publică, de preluarea campaniei de cât mai mulţi lideri de opinie şi, dacă e nevoie, de mitinguri. 7EST nu a pornit la o vânătoare de vrăjitoare, ci pur şi simplu nu mai vrea să-i lase pe alţii să ia pâinea de la gura noastră. Noi, cei roşi de nevoi şi obosiţi de muncă.
