Un american a fost muşcat de un rechin, în timp ce se afla în vacanţă în Bahamas. Cu toate acestea, bărbatul nu se află la prima experienţă dramatică. În trecut, el a fost muşcat de un şarpe cu clopoţei, lovit de un fulger, dar şi atacat de maimuţe.
Un bărbat din America poate fi considerat cea mai ghinionistă persoană din lume, după ce a fost la un pas de moarte de foarte multe ori. Astfel, dacă în ultima sa vacanţă el a fost muşcat de un rechin, de-a lungul timpului tânărul a mai fost fulgerat, muşcat de şarpe şi chiar atacat de maimuţe, potrivit NY Daily News.
La ultimul incident, americanul se afla în Bahamas şi făcea sporturi nautice alături de mai mulţi prieteni. La un moment dat, el a simţit cum piciorul îi este sfâşiat. În acel moment a realizat că un rechin tocmai îl atacase.
„Când m-am uitat tocmai mă muşcase şi se îndepărta de mine. O bucată din piciorul meu se vedea în gura lui”, a declarat el.
Prietenii au intervenit imediat şi l-au scos din apă. Apoi, l-au transportat de urgenţă la cel mai apropiat spital. Deşi a pierdut mult sânge, bărbatul şi-a revenit rapid. El va suferi mai multe intervenţii chirurgicale, însă nu va rămâne decât cu o cicatrice în urma atacului.
(Sursa: rtv.net)