Presa britanică a avut reacţii la superlativ despre duelul pe care Chelsea îl va avea cu Steaua în grupele Ligii Campionilor, chiar dacă londonezii pornesc cu prima şansă.
„Steaua este clubul românesc cel mai de succes în competiţiile europene. După ce a câștigat Cupa Campionilor Europeni în 1986, cea mai recentă performanță europeană a venit în Cupa UEFA, unde a ajuns în semifinale în 2006. Jucătorul cheie este Federico Piovaccari. Cu trei goluri în Liga Campionilor până acum, vârful italian poate fi surpriza grupelor”, a notat The Independent.
În schimb, Daily Mail aminteşte că „Chelsea a câştigat ambele meciuri disputate pe teren propriu în fața echipelor româneşti, dar nu a câştigat niciodată în România”.
În viziunea tabloidului britanic, starul echipei este Ciprian Tătărușanu, „O prezență solidă între buturi”.
Publicaţia The Guardian consideră că Chelsea are deja locul pentru optimi asigurat. „Jose Mourinho va fi încrezător că poate defila cu Chelsea în Grupa E, în care le va întâlni pe Basel, Steaua şi Schalke”, a menţionat publicaţia britanică.
Steaua le va avea adversare în faza grupelor pe Chelsea, Schalke 04 şi FC Basel.
Primul meci se va disputa pe 18 septembrie, în timp ce faza grupelor se va încheia pe 11 decembrie.
(Sursa: ziare.com)