Românce care au făcut ISTORIE

0
367

Foto: Sofia Ionescu

Unele dintre cele mai de succes românce au revoluţionat lumea profesională, dominată de bărbaţi, nu doar la nivel naţional, dar şi la nivel european sau mondial. Astăzi cunoaştem patru dintre româncele cărora le este atribuit pionieratul în domeniile în care au activat.

 

Sofia Ionescu (1920 – 2008) – prima femeie neurochirurg din lume

În 1944, Sofia Ogrezeanu (viitoare Ionescu, prin căsătorie), pe atunci tânără studentă la Facultatea de Medicină Umană din Bucureşti, a operat la Spitalul nr. 9 din Bucureşti un copil grav rănit într-un bombardament, ceea ce i-a garantat intrarea în aşa-numita echipă neurochirurgicală de aur a României, alături de prof. dr. Dimitrie Bagdasar, şi devenind, după unii, prima femeie neurochirurg din lume. Îşi susţine doctoratul în medicină şi chirurgie în 1945, an în care se şi căsătoreşte cu doctorul Ionel Ionescu, secundar neurochirurg, cu care a avut doi copii. Timp de 47 de ani realizează operaţii pe măduva spinării şi creier şi se remarcă prin lucrări ştiinţifice apărute în numeroase publicaţii internaţionale de prestigiu.

 

Sarmiza Bilcescu (1867 – 1935) – prima femeie din lume Doctor în Drept

Născută la Bucureşti, dar şcolită în străinătate, Sarmiza Bilcescu a fost prima româncă avocat, dar şi prima femeie din Europa care a obţinut licenţa în drept (1887), studiind la Universitatea din Paris, şi prima femeie din lume care a devenit Doctor în Drept (1890), cu teza „Condiţia juridică a mamei”, prezentată la Universitatea din Sorbona. În 1891, a fost admisă în Baroul Ilfov care, la acea vreme, includea şi Bucureştiul, în urma unei campanii derulate în favoarea sa de juristul Constantin Dissescu.

 

Virgina Maria Andreescu – Haret (1894 – 1962 ) – prima femeie arhitect din lume

La 18 ani, a intrat prima la Şcoala Superioară de Arhitectură din București, urmând în acelaşi timp Belle-Arte. Şi-a terminat studiile în 1919 şi a lucrat ca arhitect inspector în serviciul tehnic al Ministerului Educaţiei Naţionale  în perioada 1923-1947. Potrivit icr.ro, Virgina Maria Andreescu – Haret a fost prima femeie din lume care a ajuns la gradul de arhitect inspector general. În perioada dintre cele două Războaie mondiale a reprezentat România la Congresele internaţionale de arhitectură la Roma, Paris, Moscova, Bruxelles şi primeşte nenumărate premii. Printre proiectele sale arhitecturale se numără: Palatul Tinerimea Română din Bucureşti, liceele Dimitrie Cantemir şi Gheorghe Şincai, Biserica „Sf. Treime”, una din cele mai mari din Capitală, primele blocuri din beton armat şi cinematograful Parc din staţiunea Govora.

 

Eliza Leonida Zamfirescu (1887 – 1973), prima femeie inginer din Europa

Eliza Leonida Zamfirescu a fost prima femeie care a devenit studentă a Academiei Regale Tehnice din Berlin (1912) şi, mai târziu, prima femeie inginer din Europa, cu specializarea chimie. Potrivit complexity.ro, ea a reuşit să transforme la Berlin prejudecăţile, ostilitatea si privirile batjocoritoare ale colegilor şi profesorilor în admiraţie. După absolvire s-a întors să lucreze în România, devenind prima femeie membră a Asociaţiei Generale a Inginerilor din România şi, mai târziu, şefă a laboratoarelor Institutului Geologic.  În 1997, la iniţiativa Confederaţiei Naţionale a Femeilor din Romania, a fost instituit premiul „Eliza Leonida Zamfirescu”, care se acordă personalităţilor feminine pentru merite deosebite în domeniul ştiinţei si tehnicii.

 

(Sursa: Yahoo!News)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments