Arsurile solare sunt o problemă majoră pe timp de vară. Uneori, cu toată protecţia oferită de produsele cu SPF, tot nu reuşeşti să previi arsurile pielii. Din fericire, dacă te-ai ales şi tu cu astfel cu semne, poţi suporta mai uşor durerile şi poţi grăbi vindecarea cu ajutorul anumitor alimente.
Produsele naturale sunt mai bune pentru organism decât multe dintre produsele intens procesate din magazine. Este şi cazul alimentelor care grăbesc vindecarea arsurilor solare. Acestea sunt uşor de procurat şi este bine să le ai la îndemână în cazul în care ştii că urmează să te expui timp îndelungat la soare.
1. Rodiile
Rodiile sunt geniale pentru protejarea pielii împotriva arsurilor solare, dar şi pentru tratarea acestora. Pe perioada verii, în special în zilele în care faci plajă, este recomandat să consumi rodii sau suc natural de rodie. Conform Departamentului de Nutriţie din cadrul Universităţii A&M din Texas, rodiile conţin o cantitate impresionantă de antioxidanţi şi formează o barieră împotriva razelor nocive ale soarelui.
2. Cartofii
Banalii cartofi pot fi soluţia salvatoare în caz de arsuri solare. Dacă te pricopseşti cu zone înroşite şi dureroase în urma expunerii prelungite la soare, aşază felii de cartofi pe ele şi disconfortul va dispărea rapid. Ingredientul din cartof care ameliorează senzaţia de arsură pe piele este amidonul.
3. Castraveţii
Castraveţii sunt un alt aliment cu acţiune calmantă pentru pielea arsă de soare, dar este eficient şi pentru protejarea pielii înainte de expunerea la razele putenice. Astfel, pentru a preveni arsurile solare, poţi amesteca suc de castraveţi cu puţină glicerina şi apa de trandafiri. Aplică mască protectoare pe piele şi las-o să acţioneze cel puţin 20 de minute.
Pentru a trata arsurile solare, foloseşte piure de castraveţi. Aplică-l pe zonele cu probleme, pentru că ingredientele active să hidrateze în profunzime epidermă şi să amelioreze senzaţia de durere.
4. Roşiile
Roşiile sunt un leac băbesc împotriva durerilor provocate de arsurile solare. Studiile arată că persoanele care consumă roşii în cantităţi moderate, dar pe o perioadă mai lungă de timp, au o rezistenţă mai mare la arsurile solare. Consumă şi tu roşii proaspete, pentru a te proteja de durerile specifice arsurii. Dacă deja ai arsuri solare, le poţi atenua prin aplicarea feliilor de roşii direct pe arsură. Pentru o oră, vei uita de dureri.
5. Salată verde
Frunzele de salată verde sunt foarte eficiente în cazul în care te-ai ales cu arsuri solare la plajă. Opăreşte câteva frunze de salată în apă clocotită, apoi lăsă infuzia la răcit. Strecoară apă şi toarn-o într-o sticlă. Lasă recipientul în frigider pentru cel puţin o oră, apoi umezeşte o compresă din tifon cu infuzia rece de salată verde. Durerea provocată de arsurile solare va dispărea imediat.
6. Laptele şi iaurtul
Laptele şi iaurtul sunt alimente cunoscute pentru acţiunea lor calmantă asupra pielii arse de soare. Aşază comprese cu lapte pe arsuri şi lasă-le să acţioneze până când se încălzesc. Şi iaurtul poate fi aplicat direct pe pielea afectată de razele puternice ale soarelui.
Pentru arsurile solare de pe faţă şi decoteu, poţi folosi măşti cu iaurt, care vor calma durerile şi vor contribui la vindecarea rapidă a epidermei.
(Sursă: ele.ro)