Pentru milioane de copii începutul anului şcolar este motiv de bucurie. Se revăd în bănci după cea mai lungă vacanţă. Nu toţi au însă şansa unei educaţii în condiţii normale. O şcoală modernă, cu bănci curate şi holuri aerisite este visul celor din comuna ieşeană Belceşti. Şi asta pentru că vor învăţa în condiţii insalubre, în clădiri care stau să se dărâme.
Postul de poliţie nu este locul în care vor fi anchetaţi infractorii, ci unde vor merge să înveţe o parte din cei 2.300 de şcolari şi preşcolari din comuna Belceşti. Un spaţiu de câţiva metri pătraţi în care vor trebui să intre pe lângă educatori şi două grupe de copii de grădiniţă.
Primarul din localitate, Constantin Cibăniţă, recunoaşte că două treimi din copiii din Belceşti învaţă în condiţii improprii, în trei schimburi. De exemplu, 200 de copii vor lua lecţii în bar. Spaţiul nu poate fi încălzit corespunzător iarna, spun părinţii. Ca să reziste, elevii stau cu hainele pe ei.
Răspunsul la întrebarea unde sunt școlile din Belcești îl aflăm la intrarea în comună: două clădiri zac nefolosite. O clădire începută acum șapte ani mai are nevoie de aproape două milioane de lei pentru a fi finalizată. O altă clădire are geamuri din termopan dar pereţii sunt sprijiniţi cu scânduri. Sunt investiţii începute dar abandonate.
(Sursa: digi24.ro)