Cea mai tristă vacanţă de vară: orfanii uitaţi în Centrul de Plasament Bucium privesc pe geam la lumea de afară. Mihai are 12 ani, e din Constanţa şi părinţii nu l-au luat acasă în vacanţă. Spune că supraveghetoarele îl îngrijesc bine, dar “fraţii” mai mari din orfelinat îl chinuie şi-l bat. “Mă fac țambal, mi-au rupt degetul, mă mânjesc pe faţă, aşa sunt ei, răi”, spune, amărât, băiatul.
Un centru de plasament nu e locul în care un copil ar trebui să crească, mai ales în anii de formare. Însă ideea nu e împărtăşită de toată lumea.
Părinţi împinşi de sărăcie sau de indiferenţă lasă la porţile unei asemenea instiuţii aceste suflete nevinovate. Am vizitat unul din aceste centre, aflat într-o zonă marginală a oraşului Iaşi, parcă ferit de privirile lumii.
O fetiţă de 5 ani privea pe geam
Porţile mari, de un verde deschis şi mâncate de vreme, erau larg deschise. În curte o mână de copii alergă după o minge. Clădirile nu sunt unele din cele mai primitoare. În spate, una e în stare de degradare mare, fără geamuri, iar cea în care sunt adăpostiţi copii are o structură veche, din perioada socialistă. La geam mai vezi câte un chip de fetiţă, nu mai mare de 5 ani, care se uită mirat la tine, pentru că nu ştie ce cauţi pe acolo. Interiorul îţi aduce aminte de căminele studenţeşti.
Supererou în timpul liber
Într-un asemenea loc l-am cunoscut şi pe Mihai. Un băiat timid, inocent, dar cu mintea ageră. Era îmbrăcat într-o bluză albastră, cu pantaloni crem şi adidaşi roşi de la mingea de fotbal. La mână purta o apărătoare pentru role, care, spune el, devine arma lui secretă când se transformă în supererou. Are 12 ani şi trăieşte în acest centru de plasament de mai bine doi ani.
Este din Constanţa şi îşi vede de câteva ori pe an părinţii, perioade destul de scurte. “Este bine aici. Ne tratează bine… dar vezi, tot mai bine e lângă părinţi”, spune Mihai. Trebuia să plece acasă acum la început de vară, însă părinţii vor veni după el abia pe 10 septembrie, din motive necunoscute şi lui.
Cea mai mare dramă a copiilor din centrele de plasament este teroarea la care sunt supuşi de către propriii lor colegi de suferinţă
Evadează prin desen
Îi place să deseneze şi are talent pentru aşa ceva. Vrea să ajungă să studieze la Colegiul Naţional de Artă “Octav Băncilă”, începând cu clasa a IX-a. “Mă ajută o doamnă de aici cu temele şi mă mai pregăteşte, mai ales la română. Mai vine şi o fată din oraş, uneori, ca să mă ajute. Doar la matematică nu mă prea pricep şi ar trebui să mă îndrume cineva”.
În timpul liber, copiii inventează totul felul de jocuri, din cele mai creative. Totodată, au şi ocazia de a merge în excursie sau tabere, mai ales dacă au rezultate bune la învăţătură. Mihai îmi povestea, cu zâmbetul pe buze, că a fost anul trecut în tabără, două săptămâni, în Eforie Nord şi că i-a plăcut foarte mult. Se ţine de şcoală şi speră să repete experienţa.
Reversul medaliei
Viaţa într-un centru de plasament nu e chiar aşa bună. Mai ales când cei mari par să dicteze legea, ajungându-se uneori la violenţă fizică. “Într-o iarnă am venit de acasă şi mi-au rupt degetul mare de la mâna stângă. Fără niciun motiv. Aşa le place lor să îşi bată joc de copiii mai mici”, îmi povesteşte Mihai.
“Uneori ne fac «ţambal». Adică ne întorc salteaua invers şi suntem prinşi între ea şi scânduri. Mulţi se lovesc la cap şi la mâini. Sau ne mai pun pe hârtie pastă de dinţi şi ne murdăresc toată faţa”.
Deşi cei mici informează conducerea centrului de plasament, despre modul în care sunt trataţi de “adolescenţii rebeli”, aceasta nu ia măsuri concrete. Oferă în schimb mustrări: dacă nu stai cuminte, te ducem de aici în altă parte.
Mihai spera că în cel mai scurt timp să fie aproape de familie, dar mai ales de a îşi pune în practică talentul la desen.
În grija nimănui
Tot mai mulţi copii ajung în centre de plasament. Potrivit datelor centralizate de Direcţia Generală pentru Protecţia Copilului din cadrul Ministerului Muncii, mai bine de 2.200 de copii au fost neglijaţi, iar majoritatea cazurilor au loc în familie. Astfel pentru mulţi s-a dispus plasament în regim de urgenţă de către directorul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC).
