STAȚIUNE BALNEARĂ ÎN BURICUL IAȘULUI. Aleșii locali mai au nevoie de avize și fonduri pentru ca zona de agrement Purcica să devină stațiune balneară

0
286

Consilierii locali au aprobat acordarea statutului de Staţiune balneară pentru zona de Agrement – Tratament Nicolina. Această formalitate a fost îndeplinită pentru obţinerea de fonduri europene necesare pentru crearea unui spaţiu terapeutic şi de agrement la nivel regional.

 

„E nevoie să includem această zonă în statutul de staţiune balneară pentru a obţine avizul de la nivelul Guvernului şi pentru a putea începe documentaţia necesară, astfel încât să obţinem fonduri europene pentru această zonă. Am discutat cu domnul Cepoi şi am găsit această oportunitate pe care am pus-o în practică prin hotărâre de Consiliu Local, urmând să o înaintăm către Guvern. Dacă obţinem avizul înseamnă că vom putea face un proiect pe care să putem obţine şi finanţarea de la Uniunea Europeană”, a declarat primarul Gheorghe Nichita.

 

Din cei 17.000 de pacienţi ai Spitalului Clinic de Recuperare trataţi anual, 70% folosesc baza de tratament, iar, prin realizarea proiectelor propuse, numărul de pacienţi ar putea creşte anual cu cel puţin 7.000. Totodată, Plaja Nicolina este frecventată în medie de 51.000 de persoane în fiecare an.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments