Deputatul PNL Ludovic Orban i-a solicitat fostului ministru al Transporturilor, Relu Fenechiu, să se autosuspende din toate funcţiile deţinute în partid până la soluţionarea dosarului în care a fost condamnat, au declarat surse din PNL pentru MEDIAFAX.
Orban i-a cerut, vineri, în cadrul Delegaţiei Permanente a PNL de la Mamaia să se autosuspende din toate funcţiile deţinute în partid, respectiv din cea de vicepreşedinte şi lider al organizaţiei PNL Iaşi, până la momentul soluţionării în instanţă a dosarului în care acesta a fost condamnat în primă instanţă.
Sursele citate au precizat că Orban a motivat prin faptul că imaginea PNL a fost grav afectată de scandalul privind ministerul Transporturilor şi condamnarea acestuia la închisoare, în primă instanţă.
Răspunsul lui Relu Fenechiu a fost că Orban promovează linia lui Andrei Chiliman în PNL. Ulterior, Orban a precizat că nu face parte din gruparea Chiliman şi nu doreşte să fie asociat mişcării promovate de acesta.
De asemenea, preşedintele PNL Crin Antonescu ar fi precizat că decizia autosuspendării îi aparţine personal lui Fenechiu.
(Sursa: realitatea.net)